/Timis: Spitale sanctionate pentru nereguli in inregistrarea si raportarea pacientilor spitalizati

Timis: Spitale sanctionate pentru nereguli in inregistrarea si raportarea pacientilor spitalizati

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş a depistat mai multe nereguli la unele spitale din judeţ în ceea ce priveşte concordanţa între serviciile medicale raportate de către furnizor şi decontate de către CJAS şi serviciile consemnate în evidenţele specifice existente la nivelul spitalului.
Purtătorul de cuvânt al CJAS Timiş, Oana Răchitan, a declarat marţi că la Spitalul de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’ Timişoara s-a constatat că unele din foile verificate prezentau codificarea unor diagnostice secundare, fără a fi susţinute de consemnările din foaia de observaţie clinică generală (FOCG), prin notificarea consultărilor generale, a investigaţiilor paraclinice şi a tratamentelor efectuate pe perioada internării.


‘De asemenea, examenul clinic general consemnat în FOCG era în discordanţă cu patologia pentru care pacientul a fost internat, iar diagnosticele secundare consemnate nu reprezentau diagnostice stabilite în perioada de internare’, a declarat Răchitan.
Şi Spitalul Municipal Lugoj a fost supus unui control tematic din partea reprezentanţilor CJAS Timiş.
Aici, controlul a vizat verificarea modului de respectare de furnizor a condiţiilor existente la momentul evaluării şi a criteriilor care au stat la baza stabilirii valorii de contract, precum şi verificarea modului de respectare a clauzelor contractuale cu privire la calitatea serviciului medical desfăşurat în perioada 1 martie – 29 aprilie 2011.
În urma acestor constatări, pentru Spitalul ‘Victor Babeş’ s-a dispus reţinerea procentului de 1% aplicat din valoarea de contract aferentă lunii ianuarie 2011 (în valoare de 11.542 de lei), iar pentru Spitalul Municipal Lugoj reţinerea de 1% aplicată la valoarea de contract din luna martie 2011 (în valoare de 12.128 de lei).