/Timis: La Spitalul de Boli Infectioase a fost inaugurata sectia de Anestezie-Terapie Intensiva

Timis: La Spitalul de Boli Infectioase a fost inaugurata sectia de Anestezie-Terapie Intensiva

La Spitalul de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’ din Timişoara a fost inaugurată, miercuri, secţia de Anestezie Terapie Intensivă (ATI), la standarde europene, astfel că internaţii în stare gravă vor avea şanse mai mari de supravieţuire, iar medicii de specialitate îşi vor putea completa veniturile lucrând şi la Spitalul Judeţean şi la ‘Victor Babeş’.
Până acum, bolnavii internaţi la Boli Infecţioase, care aveau nevoie de terapie intensivă – cu hepatită, afecţiuni respiratorii, meningită – erau transportaţi la Judeţean sau la Municipal, unde erau internaţi pentru a li se salva viaţa, deşi sufereau de boli contagioase.


‘Ceea ce vedeţi aici înseamnă standard european de îngrijire. Datorită acestei secţii, fiecărui pacient îi va creşte şansa de viaţă (…)’, a declarat prof. dr. Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’ din Bucureşti, prezent la inaugurare.
O altă situaţie cu care spitalul s-a confruntat a fost cea a asigurării secţiei cu medici pregătiţi în terapie intensivă, deoarece neexistând secţie nu au existat nici specialişti. Problema s-a rezolvat prin semnarea unui contract de prestări servicii, în baza căruia, medici de la Terapia Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara vor asigura permanenţa la Spitalul ‘Victor Babeş’. Astfel, ei îşi vor putea completa veniturile, renunţând să mai plece în străinătate pentru salarii mai mari.
‘Lipsa de personal medical este, poate, cea mai gravă, serioasă şi ignorată problemă din sănătate, acum. Printr-un contract de prestări servicii, colegii mei tineri de la Anestezie-Terapie Intensivă din Spitalul Judeţean Timişoara vor asigura permanenţa în compartimentul de la Spitalul ‘Victor Babeş’, rezolvând lipsa de personal de aici, iar, pe de altă parte, putând să câştige mai bine şi să nu mai plece în străinătate’, a afirmat prof. univ. dr. Dorel Săndesc, şeful Secţiei ATI a Spitalului Judeţean Timişoara.
Secţia ATI de la Spitalul ‘Victor Babeş’ are trei saloane cu câte două paturi. Compartimentul este parte a proiectului privind controlul gripei aviare, iniţiat în 2006 de prof. dr. Adrian Streinu Cercel.