/Timis: CJAS a impus reţinerea a 1 la suta din valoarea contractului cu un spital, pentru neregulile constatate

Timis: CJAS a impus reţinerea a 1 la suta din valoarea contractului cu un spital, pentru neregulile constatate

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş a decis, luni, reţinerea unui procent de 1% din valoarea de contract aferentă lunii ianuarie 2011 şi noiembrie 2010, ( aproximativ 25.500 lei), în relaţia cu Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie ‘Dr. Dumitru Popescu’ din Timişoara, după ce a constatat mai multe nereguli în activitatea respectivei unităţi medicale.
‘În urma verificărilor s-au constatat mai multe nereguli. Astfel, unele foi de observaţie nu au fost completate cu toate datele prevăzute în formular, nu era completată rubrica cu numărul de zile de concediu medical la externare şi lipseau codificările unor investigaţii paraclinice. De asemenea, nu s-a evidenţiat faptul că la externare nu a fost informat medicul de familie/specialitate prin scrisoare medicală cu privire la situaţia pacientei şi nu au fost prescrise medicamente compensate şi gratuite, deşi în biletul de externare se recomandă tratament gratuit sau compensat’, a declarat Mariana Marcu, purtător de cuvânt al CJAS Timiş.
Controlul a fost efectuat în perioada 7-11 martie şi a vizat verificarea modului de respectare, de către furnizor, a condiţiilor existente la momentul evaluării şi a criteriilor care au stat la baza stabilirii valorii de contract, verificarea modului de respectare de către furnizor a clauzelor contractuale cu privire la calitatea serviciului medical, concordanţa dintre serviciile medicale contractate şi raportate de către furnizor şi decontate de CJAS Timiş, precum şi alte aspecte.
Controlul efectuat de CJAS Timiş a vizat perioada 01.10.2009-31.01.2011.