/Sibiu: Renumitul chirurg plastician Norbert Pallua va opera la o clinica sibiana

Sibiu: Renumitul chirurg plastician Norbert Pallua va opera la o clinica sibiana

Renumitul chirurg plastician Norbert Pallua, şeful Departamentului de Chirurgie Plastică al Clinicii Universitare din Aachen (Germania), a anunţat marţi că va opera la o clinică din Sibiu, în funcţie de solicitările pacienţilor, însă deocamdată specialistul italian este consultat de cei trei chirurgi români de la clinica privată, prin intermediul telemedicinei.
Dr. Dan Horaţiu, unul din cei trei chirurgi plasticieni români care operează la clinica Polisano, a apreciat marţi că operaţiile estetice şi reparatorii care vor fi efectuate cu ajutorul dr. Norbert Pallua vor fi mai ieftine decât cele care se fac la Bucureşti sau în vestul Europei.
Pallua este un adept al lipoliftingului, adică al injectării pacienţilor cu propria lor grăsime luată din alte părţi ale corpului, decât a implantului. Specialistul italian a spus marţi că lipoliftingul, deşi presupune o durată mai mare de vindecare, este mai sigur şi mai ieftin, pentru pacient decât implantul.


Specialistul italian a mai spus că are la clinica din Germania peste 3.000 de cazuri, multe din ele fiind femei din SUA care doresc micşorarea sânilor, dar şi pacienţi, membri ai caselor regale arabe sau personalităţi din Europa de Est.
La Clinica Polisano de la Sibiu se înregistrează lunar, peste 300 de noi solicitări de operaţii estetice, care nu se pot efectua la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, spital de stat, unde asemenea intervenţii nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.
Cea mai veche secţie de Chirurgie Plastică şi Reparatorie din Sibiu, cu o tradiţie de 31 de ani, este însă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Aici vin majoritatea sibienilor care au nevoie de operaţii de acest fel, intervenţii care sunt făcute de trei medici specialişti. Aici sunt internate 600 de cazuri anual, pacienţi, victime mai ales ale unor accidente, dar şi ale unor incendii. În plus faţă de cei 600 de sibieni care au nevoie de spitalizare sunt 4-5.000 de pacienţi, anual, care sunt trataţi în ambulatoriu, a precizat pentru AGERPRES purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Raluca Puşcă.