/Sectiile de obstetrica si neonatologie din Spitalul de Obstetrica si Ginecologie Braila, in reabilitare

Sectiile de obstetrica si neonatologie din Spitalul de Obstetrica si Ginecologie Braila, in reabilitare

Ministerul Sănătăţii a semnat contractul cu consorţiul câştigător pentru modernizarea secţiilor de obstetrică şi neonatologie din cadrul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Brăila, astfel încât acestea să se ridice la nivelul cerinţelor actuale şi al normelor europene.
Potrivit unui comunicat remis presei luni de MS, suprafaţa care va fi reabilitată este de 6.037 mp iar durata contractului este de nouă luni.


Vor fi realizate lucrări de arhitectură, instalaţii sanitare, instalaţii electrice curenţi tari, instalaţii electrice curenţi slabi (sonorizare, voce date, apelare asistentă, ceasoficare, TVCI, incendiu), instalaţii termice, instalaţii ventilare şi climatizare, instalaţii de gaze medicale pentru oxigen, aer comprimat sau vid, precum şi echipamente tehnologice aferente instalaţiilor interioare.
Valoarea totală a contractului este de 16,563,362.50 lei (TVA 24%) şi se realizează în cadrul Proiectului privind reforma sectorului sanitar – faza a doua, cu finanţare de la bugetul de stat, printr-un credit de la Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii.
Lucrările de reabilitare sunt estimate să înceapă în această lună şi să se finalizeze în primăvara anului 2012.