/SCJU Targu Mures face demersuri pentru a fi clasificat ca spital de nivelul I

SCJU Targu Mures face demersuri pentru a fi clasificat ca spital de nivelul I

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, dr. Florin Gomotârceanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că această unitate spitalicească face demersuri pentru a fi clasificat ca spital de nivelul I, conform metodologiei de clasificare a spitalelor Ministerului Sănătăţii, aflată în dezbatere publică.
‘În dorinţa Ministerului Sănătăţii exista dorinţa ca spitalele de gradul I să aibă certificate de calitate. Nu este o condiţie în momentul de faţă, este doar o propunere. Dorinţa noastră este să avem în componenţă toate secţiile clinice care lipsesc: psihiatrie, oftalmologie, infecţioase, urologie, endocrinologie etc., dar pentru a nu sta în loc şi spitalul să ajungă la spitalul de rang I (nivel I – n.r.) vom încerca să obţinem colaborare pe linie de gardă referitor la activităţile clinice care ne lipsesc, până când SCJU va avea în componenţă şi acele clinici’, a declarat dr. Gomotârceanu.


Acesta a arătat că doreşte ca SCJU Târgu Mureş să fie clasificat în gradul I.
“Este evidentă această cerere şi din punct de vedere moral, pentru că este unul dintre cele mai performante spitale din ţară. Dacă acest spital nu se încadrează, atunci care se încadrează? Mai mult, este un spital regional, iar una dintre condiţii pentru a fi spital regional este să ai adresabilitate mai mult de 30% din extrateritoriu. Acest spital o îndeplineşte pentru că mai mult de 30% dintre pacienţi provin din afara judeţului Mureş’, a precizat Gomotârceanu.
Managerul SCJU Târgu Mureş a arătat că se impune construirea unui spital regional atât pentru completarea acelor secţii clinice care lipsesc, dar şi din cauza capacităţii reduse de cazare a spitalului în acest moment.
‘Tindem spre norma europeană de cazare, de trei paturi în salon, cu un grup sanitar propriu. În acel moment, capacitatea de cazare a spitalului ar scădea de la 1.200, la 700-800 de paturi. Este evident că ar mai trebui o clădire care să suplinească numărul de paturi care s-ar pierde prin această organizare’, a afirmat dr. Florin Gomotârceanu.
Potrivit Metodologiei de clasificare a spitalelor lansată în dezbatere publică, unităţile spitaliceşti din România ar putea fi clasificate în: categoria I – nivel de competenţă foarte înalt (practic, corespunde profilului unui spital regional de urgenţă); categoria II – nivel de competenţă înalt; categoria III – nivel de competenţă mediu; categoria IV – nivel de competenţă bazal; categoria V – nivel de competenţă limitat.