/Sanitas Covasna va apela la executor judecatoresc pentru restituirea drepturilor salariale taiate

Sanitas Covasna va apela la executor judecatoresc pentru restituirea drepturilor salariale taiate

Conducerea Sindicatului Sanitas Covasna a obţinut cinci sentinţe definitive şi irevocabile care obligă angajatorii să restituie unui număr de 165 de bugetari din judeţ sumele reţinute în urma tăierilor salariale aplicate începând din vara anului trecut.
Preşedintele sindicatului, Vasile Neagovici, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că a reprezentat în instanţă angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică, ai Casei de Pensii, Centrului de transfuzie sanguină, Spitalului orăşenesc Covasna şi ai fostului Spital de patologie din Vâlcele, iar angajatorii vor trebui să restituie în total aproximativ 500.000 de lei.


Neagovici a precizat că a trimis notificări către şefii acestor instituţii pentru a pune în aplicare sentinţele definitive, iar în cazul în care nu le vor respecta şi nici nu se va putea ajunge la o soluţie de compromis, respectiv un grafic de eşalonare asumat de ambele părţi, atunci va recurge la un executor judecătoresc pentru a pune poprire pe conturi.
Liderul sindical a menţionat că a reprezentat în instanţă şi angajaţii Ambulanţei Covasna, precum şi ai spitalelor din Baraolt şi Târgu Secuiesc, însă în aceste cazuri procesele au fost pierdute.
Drept urmare a înaintat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg împotriva statului român pe motiv că instanţele au dat verdicte diferite în cazuri similare.
“Am înaintat deja plângerea pentru angajaţii de la Ambulanţă şi în scurt timp vom depune şi pentru cei de la Baraolt şi Târgu Secuiesc, după ce vom obţine toate procurile”, a spus Neagovici.
El a adăugat că doar salariaţii care au dat în judecată angajatorii au şanse să îşi recupereze procentul de 25% din salariu pierdut anul trecut în urma măsurilor de austeritate impuse de Guvern.