/Primul spital privat de pediatrie, inaugurat in Bucuresti

Primul spital privat de pediatrie, inaugurat in Bucuresti

Primul spital privat de pediatrie a fost inaugurat miercuri în Bucureşti, o unitate medicală ce oferă, pentru prima oară în medicina privată românească, servicii integrate de pediatrie: consultaţii de specialitate în regim de spital şi ambulatoriu, intervenţii chirurgicale, servicii de imagistică şi analize de laborator.
Desfăşurat pe şase niveluri şi o suprafaţă de 5.200 metri pătraţi, Spitalul de Pediatrie MedLife cuprinde un ambulatoriu multidisciplinar cu peste 15 specialităţi medicale, un departament complex de imagistică medicală, un bloc operator cu două săli de operaţie, o secţie de ATI cu două compartimente (septic şi aseptic), zonă de triaj medical pentru evaluarea pacienţilor, care va asigura funcţionarea spitalului 24 din 24 de ore, o farmacie, precum şi rezerve a câte două sau trei paturi, capacitatea totală a spitalului fiind de 132 de paturi, a arătat Nicolae Marcu, director executiv al companiei.


Pe lângă dotările de ultimă generaţie, noul spital dispune de echipamente performante, acestea fiind considerate tehnologii de vârf în clinicile private din Austria şi Franţa.
Investiţia totală în aparatură şi în dotările spitalului se ridică la valoarea de 6 milioane de euro, a precizat sursa citată.
În premieră pentru sistemul privat românesc, Spitalul de Pediatrie MedLife beneficiază şi de consultanţa unui specialist austriac, Christian Raming, care se va implica activ în managentul spitalului.
‘Pediatria este una dintre specialităţile care a consacrat MedLife drept cel mai important furnizor privat de servicii medicale din România. În cei 15 ani de activitate am tratat peste un milion de pacienţi pe zona de pediatrie, în ambulatoriu şi spital, devenind lider de piaţă inclusiv pe acest segment de activitate. Acum, prin deschiderea unui spital privat dedicat pediatriei, ridicăm şi mai mult standardul serviciilor medicale adresate copiilor, Spitalul de Pediatrie fiind singura unitate de nişă din România şi, în acelaşi timp, cea mai mare unitate medicală de acest tip din Europa Centrală şi de Est, care este în măsură să ofere servicii all-in-one şi condiţii occidentale’, a declarat Mihail Marcu, preşedintele Consiliului de Administraţie al MedLife.
La rândul său, dr. Mihai Craiu, şeful secţiei de Pediatrie clinică, a declarat: “dorim să oferim copiilor pentru început un sistem integrat, ne ocupăm şi de medicina afectivă nu numai de cea fizică. Medicii sunt ai spitalului, iar în ambulator sunt şi colaboratori care lucrează în sistemul public”.
Echipa spitalului depăşeşte 200 de angajaţi, dintre care 163 de specialişti, medici cu experienţă naţională şi internaţională, precum şi asistente medicale bine pregătite, care vor gestiona cazuri din sfera pediatriei, alergologiei, cardiologiei, ortopediei, dermatologiei, endocrinologiei, gastroenterologiei, oftalmologiei, ORL-ului, neurologiei, pneumologiei, precum şi intervenţii complexe de chirurgie din sfera chirurgiei generale pediatrice, ORL, oftalmologiei, ortopediei, urologiei, neurochirurgiei, chirurgiei buco-maxilo-faciale şi altele.
Dr. Teodorescu Luminiţa, de la departamentul de oftalmologie, a declarat pentru AGERPRES că oftalmologia pentru copii necesită operaţii speciale de examinare şi pentru aceasta spitalul are un aparat care permite examinarea de la un metru pentru dioptrii. În cadrul departamentului se vor face intervenţii chirurgicale pentru căi lacrimare, pentru afecţiuni ale ploapei şi nu numai. Medicul a spus că primul consult medical oftalmologic pentru copil, dacă nu sunt probleme deosebite la naştere, trebuie efectuat până în trei ani.
Reprezentanţii MedLife estimează că în primul an de activitate clinica va fi vizitată de aproximativ 8.000 de pacienţi lunar. Pentru spital, estimările indică un număr de aproape 400 de pacienţi lunar.
Spitalul de Pediatrie MedLife va înregistra până la finele anului 2011 venituri de aproximativ 4 milioane euro.
Spitalul de Pediatrie MedLife este a treia unitate spitalicească din portofoliul MedLife, primul spital fiind Life Memorial, inaugurat în 2007, iar cel de al doilea fiind MedLife – Genesys, preluat în urma tranzacţiei derulate de MedLife la începutul acestui an în Arad.
În acest moment, compania desfăşoară ultimele lucrări pentru alte două spitale, în Braşov şi în Bucureşti, aceste proiecte fiind parte a unui program amplu de investiţii în valoare de 45 de milioane de euro, planificat pentru perioada 2011 – 2013.
Directorul executiv al companiei a spus că o consultaţie costă între 100 şi 130 de lei la profesor universitar, o internare între 700 şi 800 de lei, incluzând hrana şi medicamentele, o intervenţie chirugicală costă între 1.000 şi 3.000 de lei, la care se adaugă cazarea, care este de 300 de lei pe zi. Acesta a precizat că se fac demersuri pentru a intra în relaţii contractuale cu casa de asigurări.