/Olt: Peste 60 de jandarmi din judet s-au inscris sa doneze sange

Olt: Peste 60 de jandarmi din judet s-au inscris sa doneze sange

Peste 60 de jandarmi din IJJ Olt s-au înscris pe lista donatorilor de sânge, la iniţiativa Jandarmeriei Române care derulează în această perioadă o campanie numită “Jandarmeria donează viaţă pentru România”, derulată în colaborare cu Centrul de Transfuzii Sanguine şi Crucea Roşie.
Purtătorul de cuvânt al IJJ Olt, Emanuel Botan, a declarat miercuri că până în prezent s-au înscris pe lista donatorilor 65 de jandarmi, dar lista este deschisă şi este posibil ca numărul celor care vor să doneze sânge să crească în următoarele zile.


Săptămâna aceasta, IJJ Olt, în colaborare cu Filiala Olt a Crucii Roşii şi Centrul de Transfuzii Sanguine Slatina, va derula campanii de informare a cetăţenilor privind rolul, avantajele donării, cine are nevoie de sânge şi cine poate dona, precum şi câteva sfaturi utile în cazul donării. Campania de informare are scopul sensibilizării comunităţii locale şi cooptarea unui număr cât mai mare de voluntari din societatea civilă, astfel încât numărul celor care vor dona sânge să crească.
Donarea de sânge în cadrul campaniei se va face săptămâna viitoare, în fiecare zi, începând de marţi.