/Mehedinti: 50 la suta dintre cadrele medicale disponibilizate de la spitalele Strehaia si Vanju Mare preluate de SJU Drobeta

Mehedinti: 50 la suta dintre cadrele medicale disponibilizate de la spitalele Strehaia si Vanju Mare preluate de SJU Drobeta

Doar 87 de cadre medicale dintre cele 174 disponibilizate de la spitalele orăşeneşti din Strehaia şi Vânju Mare, care s-au desfiinţat începând cu 1 aprilie, au fost angajate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Drobeta Turnu Severin.
Managerul acestuia, Claudiu Zară, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că personalul provenit de la unităţile spitaliceşti care urmează să se transforme în cămine de bătrâni sau secţii externe ale SJU din Drobeta Turnu Severin este calificat exact în specialităţile deficitare aici.


”În perioada care urmează vom negocia salariile cu noii angajaţi. În cazul în care se va aproba propunerea de reînfiinţare a ambulatoriilor spitalelor respective, aceştia vor continua să lucreze acolo. Dacă Ministerul Sănătăţii nu va da curs hotărârii autorităţilor locale, ei vor presta servicii medicale la Drobeta Turnu Severin”, a precizat Zară.
În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi angajaţi, obligaţia de a le asigura un loc de muncă revine autorităţilor publice locale şi medicale, susţine managerul SJU din Drobeta Turnu Severin.