/Iasi: Criza de kinetoterapeuti la Spitalul de recuperare

Iasi: Criza de kinetoterapeuti la Spitalul de recuperare

Cel mai mare Spital de recuperare din Moldova, aflat la Iaşi, se confruntă cu o criză de kinetoterapeuţi.
Doru Baltag, director medical la Spitalul de recuperare Iaşi, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că volumul de muncă al celor 16 kinetoterapeuţi a crescut simţitor de când trei colegi de-ai lor s-au pensionat, iar alţii fie şi-au luat concediu fără plată, fie au preferat să îşi părăsească locul de muncă pentru posturi mai bine plătite în alte ţări.
În acest fel, programul alocat unui bolnav este, în medie, de jumătate de oră, putându-se ajunge la situaţia în care pacienţii să se vindece cu greutate sau să rămână cu sechele.


Potrivit medicului, un kinetoterapeut ajunge să îngrijească, zilnic, în cele opt ore de lucru, şi câte 20 de pacienţi, deşi, normal, ar fi ca numărul acestora să fie de opt maxim 10 bolnavi.
Spitalul de recuperare din Iaşi este cel mai mare din zona estică a României şi are o capacitate de aproximativ 550 de paturi. În cele 10 secţii clinice vin să se trateze bolnavi din toată zona Moldovei şi nu numai.