/Iasi: Conducerea Maternitatii Cuza Voda cere Ministerului Sanatatii revizuirea clasificarii I M

Iasi: Conducerea Maternitatii Cuza Voda cere Ministerului Sanatatii revizuirea clasificarii I M

Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă din Iaşi nu poate primi nivelul de clasificare I M întrucât internările pacientelor din alte judeţe sunt în procent mic, susţin reprezentanţii unităţii medicale.
Prof.univ.dr Mircea Onofriescu, directorul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă din Iaşi a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că materintatea a primit clasificarea II M, întrucât în prezent numărul pacientelor din alte judeţe reprezintă un procent de 21 la sută din numărul bolnavilor internaţi.
Unul dintre criteriile de clasificare I M vizează preluarea a 40 la sută din bolnavii din alte judeţe.


În condiţiile în care nivelul spitalului Cuza Vodă va fi de II M, conducerea nu va mai respecta regionalizarea, atât timp cât aceeaşi clasificare, susţine directorul Maternităţii Cuza Vodă, o au unităţi similare din judeţele Piatra Neamţ, Roman sau Vaslui. Într-o astfel de situaţie, susţine prof.univ.dr Mircea Onofriescu, cazurile cu grad mare de dificultate din maternităţile din Moldova nu vor mai fi rezolvate de medicii ieşeni.
“Criteriile de evaluare actuale a spitalelor sunt criterii arbitrare care nu reflectă gradul spitalului în funcţie de complexitatea cazului şi dotările respectivului spital ci mai degrabă gradul de adresabilitate”, a spus prof.univ.dr. Mircea Onofriescu.
La rândul său, prof.univ.dr Maria Stamatin, şefa Clinicii de Neonatologie, a declarat că din cauza noii clasificări cei de la Cuza Vodă vor fi nevoiţi să refuze internarea bebeluşilor din judeţele Moldovei, fapt care va duce la creşterea mortalităţii infantile în această zonă.
Din acest motiv, conducerea Spitalului de Obstretică şi Ginecologie Cuza Vodă din Iaşi solicită Ministerului Sănătăţii ca procentul internărilor din alte judeţe să fie de maxim 15% pentru clasificarea I M.
‘Solicităm ca procentul internărilor din spitalele de monospecialitate obstetrică – ginecologie din alte judeţe să fie de peste 15 la sută, întrucât în aceste condiţii doar trei sau patru maternităţi din România pot atinge acest procent’, a spus prof.univ.dr. Onofriescu.
Spitalul de Obstretică şi Ginecologie Cuza Vodă din Iaşi este cea mai mare unitate medicală de profil din partea estică a României. În cadrul acestui spital se pot regăsi clinici unice în această parte a ţării, precum cea de Neonatologie, şi deţine aparatură medicală ultra modernă folosită pentru trararea celor mai grave cazuri la standarde europene. Terapia Intensivă Neonatală a fost prima secţie certificată ISO 9001, în anul 2007, fiind apoi recertificată în anul 2010. În ultimele două săptămâni, 11 prematuri, cu greutatea variind între 700 şi 1.200 de grame au fost aduşi la Spitalul de Obstretică şi Ginecologie Cuza Vodă pentru îngrijiri de specialitate.