/Iasi: A treia zi de proteste la Spitalul Socola

Iasi: A treia zi de proteste la Spitalul Socola

Angajaţii Spitalului de Neuropsihiatrie Socola din Iaşi protestează, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, nemulţumiţi de nivelul salariilor primite pentru munca depusă în luna aprilie.
Ei au blocat intrarea spre pavilioanele unităţii medicale.
Sergiu Apostol, liderul sindicatului Sanitas de la Spitalul Socola, precum şi protestatarii susţin că nu vor renunţa la grevă până când problemele salariale nu le vor fi rezolvate.


Conform lui Apostol, în prezent sunt internate doar cazurile care reprezintă urgenţe majore. Pacienţii internaţi în spital beneficiază de îngrijirile medicale corespunzătoare afecţiunilor lor, în schimb nu se fac internări şi nici nu se eliberează adeverinţe medicale.
Angajaţii Spitalului Universitar de Neuropsihiatrie Socola au protestat încă de luni în curtea unităţii medicale, manifestându-şi nemulţumirea faţă de faptul că salariile pentru luna aprilie le-au fost diminuate cu 25 – 35%.
Pentru prima dată în cei peste 100 de ani de la înfiinţarea unităţii medicale, angajaţii au refuzat să facă internări şi au închis porţile spitalului, după ce Ministerul Sănătăţii a decis reducerea cheltuielilor salariale la 70% din bugetul alocat de Casa de Asigurări de Sănătate.
Conducerea unităţii medicale s-a întâlnit în ultimele două zile cu reprezentanţii Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate, dar şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, însă nu s-a găsit până în prezent nicio soluţie de rezolvare a situaţiei.
Miercuri este aşteptată la Iaşi o comisie ministerială.