/Harghita: Mai mulţi angajati ai Ambulantei risca sa fie concediati dupa ce bugetul institutiei a fost redus

Harghita: Mai mulţi angajati ai Ambulantei risca sa fie concediati dupa ce bugetul institutiei a fost redus

Mai mulţi angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Harghita ar putea fi concediaţi, iar câteva puncte de lucru riscă să fie închise, după ce bugetul pe 2011 al acestei instituţii a fost diminuat de către Ministerul Sănătăţii.
Şeful Serviciului de Ambulanţă Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că în urma unei evaluări a Ministerului Sănătăţii s-a luat decizia reducerii bugetului acestei unităţi cu 24,16%, decizie care a intrat în vigoare la 1 aprilie.
Dr. Peter Szilard spune că evaluarea respectivă a ţinut cont de numărul de solicitări, de numărul de angajaţi şi de ambulanţele existente, dar nu a luat în considerare faptul că Harghita este un judeţ aparte, cu multe sate izolate şi cu o densitate a populaţiei foarte redusă.


”Serviciul de Ambulanţă asigură o acoperire foarte bună a judeţului Harghita. Ajungem la timp la fiecare intervenţie şi nu am avut cazuri tragice, cum vedem în alte judeţe. În plus, un medic nu poate ajunge la toate cazurile, mai ales la cele uşoare, pentru că e nevoie de el la situaţiile grave”, a explicat şeful Serviciului de Ambulanţă Harghita.
El a adăugat că nu se poate compara Harghita cu Clujul sau alte judeţe din ţară, în condiţiile în care în Harghita nu există unele secţii, precum neurochirurgie sau chirurgie cardiovasculară, iar unii bolnavi trebuie transportaţi la Târgu Mureş cu ambulanţa.
Dr. Peter Szilard susţine că dacă Ministerul Sănătăţii nu îşi va reanaliza decizia mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă vor fi daţi afară, iar unele puncte de lucru şi substaţii vor fi închise. În acest condiţii, spune acesta, va creşte timpul de intervenţie la solicitări, iar calitatea serviciilor oferite va scădea.
”Dacă se rămâne la decizia de a fi redus bugetul cu 24,16% vom ajunge acolo unde a fost Serviciul de Ambulanţă în 1997-1998”, a spus şeful SJA Harghita.
Acesta şi-a exprimat speranţa că situaţia se va schimba şi că MS va reveni asupra deciziei.
”Sper într-o reanalizare a situaţie şi să se revină asupra deciziei. (…) Eu înţeleg că în ţară sunt probleme financiare, dar cu sănătatea nu ne putem juca”, a conchis şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă.