/Gorj: Ambulatoriul Spitalului Judetean va intra in reabilitare peste o luna

Gorj: Ambulatoriul Spitalului Judetean va intra in reabilitare peste o luna

Lucrările de reabilitare, modernizare şi echipare a ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu vor începe în aproximativ o lună şi sunt preconizate să dureze maximum 24 de luni, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu.

Potrivit sursei citate, în prezent au loc evaluările ofertelor de achiziţie lucrări publice şi furnizări dotări, respectiv achiziţie publică de servicii de asistenţă tehnică prin diriginţi de şantier, fiind analizată în acest sens o societate din judeţul Vâlcea.

Călinoiu a menţionat că semnarea contractului va avea loc cel târziu până la sfârşitul lunii august, iar termenul de finalizare este de 24 de luni.

‘Pe lângă reabilitarea propriu-zisă a clădirii, un aspect semnificativ în cadrul proiectului este reprezentat de dotarea cabinetelor medicale cu mobilier şi echipamente specifice infrastructurii serviciilor de sănătate. Dotarea cu aparatură medicală performantă va duce la oferirea de noi servicii medicale în specialităţile existente, la creşterea adresabilităţii pacienţilor şi creşterea calităţii actului medical în cabinetele ambulatoriului’, a spus Ion Călinoiu.

Managerul unităţii spitaliceşti, Gheorghe Neaţă, s-a declarat entuziasmat de faptul că vor începe lucrările de reabilitare, dat fiind că policlinica nu a fost niciodată modernizată din momentul în care a fost dată în folosinţă, în anul 1975.

‘Sunt foarte entuziasmat, este o treabă extraordinară. În 24 de luni, sau chiar mai puţin sperăm noi, vom beneficia de aceste modernizări şi dotări care vor reprezenta o bucurie foarte mare pentru pacienţii care vor veni la policlinică. În ceea ce priveşte activitatea actului medical pe durata lucrărilor, încă nu ştim cum vom proceda, probabil vom muta câteva cabinete din ambulatoriu în incinta spitalului. Vom decide atunci când vor începe lucrările’, a spus Gheorghe Neaţă.

Proiectul de reabilitare, modernizare şi echiparea ambulatoriului spitalului din Târgu-Jiu a fost depus pe 10 august 2009, în cadrul POR 2007-2013, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, iar contractul de finanţare nerambursabilă a fost semnat în data de 23 februarie 2011.

Valoarea totală a proiectului este 19.454.812,64 lei, din care 13.246.126,30 lei reprezintă 85% valoare eligibilă nerambursabilă, 2.025.878,14 lei – 13% valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional şi 311.673,56 lei – 2% co-finanţarea eligibilă a beneficiarului.