/Galati: Spitalul de Boli Infectioase a fost reclasificat

Galati: Spitalul de Boli Infectioase a fost reclasificat

Ministerul Sănătăţii a reclasificat Spitalul de Boli Infecţioase “Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la 4M la 2M, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, şeful Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, Valentin Boldea.
“Ministerul Sănătăţii ne-a informat că a revenit asupra rezultatului clasificării în cazul Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Iniţial, spitalul fusese clasificat ca fiind de categoria a IV-a, motivul fiind că 20% din adresabilitatea totală a spitalului trebuia să provină din judeţele limitrofe, ceea ce nu s-a întâmplat. De altfel, este o condiţie destul de greu de îndeplinit. Acum, spitalul şi-a câştigat categoria 2M, pe care o solicitase”, a precizat Boldea.
El a spus că şi Spitalul din Târgu Bujor a fost clasificat, dar temporar, ca spital de categoria a IV-a. “Alternativa ar fi fost să rămână neclasificat, ceea ce ar fi însemnat un dezastru financiar pentru unitatea respectivă”, a afirmat Boldea.


Potrivit şefului DJSP, până în prezent au mai fost clasificate Spitalul Municipal “Anton Cincu” din Tecuci, care a devenit spital de categoria 4M, şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Ioan”, care s-a încadrat în categoria 2M, pe care o solicitase.
În ceea ce priveşte soarta Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă, cel mai mare din judeţ, rezultatul a fost amânat, ministerul trimiţând înapoi dosarul pentru o reevaluare.
“Spitalul de Urgenţă Galaţi a cerut 1M. Ministerul a considerat că acest lucru este exagerat. A trimis dosarul înapoi pentru reevaluare. Aşteptăm rezultatul”, a mai spus Boldea.
Conform şefului DSP Galaţi, clasificările vor avea într-adevăr valoare abia în momentul în care se vor reflecta în modul de finanţare a unităţii sanitare, iar acest lucru nu se va întâmpla până în momentul semnării contractului-cadru din sănătate.