/FSSR solicită continuarea dezbaterii asupra proiectului noii legi a sănătăţii

FSSR solicită continuarea dezbaterii asupra proiectului noii legi a sănătăţii

Federaţia Solidaritatea Sanitară din România (FSSR) solicită Ministerului Sănătăţii continuarea dezbaterii asupra proiectului noii legi a sănătăţii, apreciind că poate fi luată ca punct de pornire şi actuala lege în domeniu.
“Nu credem că Pactul naţional constituie o soluţie acum. Proiectul de lege a sănătăţii a fost rezultatul unui ‘pact naţional’ realizat de putere. Conjunctura politică face imposibil orice pact naţional. Opoziţia ar face bine să prezinte propriul proiect de lege a sănătăţii, în condiţiile în care n-a reuşit să producă un material public pe tema proiectului puterii.

Dacă este imposibilă adoptarea unei noi legi a sănătăţii, partidele politice riscând în acest moment să facă din ea o temă electorală, este însă posibilă modificarea actualei legi a sănătăţii pentru îmbunătăţirea sistemului”, se afirmă într-un comunicat remis sâmbătă de FSSR.

Reprezentanţii FSSR apreciază că problema sănătăţii trebuie să rămână în dezbatere publică, deşi s-au aflat “în primul rând al criticilor” proiectului legii sănătăţii, participând vineri la ultima serie de consultări pe această temă la Ministerul Sănătăţii, înainte de retragerea legii.

“Critica noastră a fost una constructivă, solicitând modificarea acestui proiect, şi nu respingerea lui în totalitate. Ne-ar fi bucurat mai curând modificarea proiectului de lege în sensul solicitat de noi, decât retragerea acestuia şi aruncarea în derută a salariaţilor şi a pacienţilor. Susţinem în continuare principiile şi propunerile avansate de noi odată cu observaţiile pe marginea proiectului de lege şi credem în necesitatea continuării dezbaterii. Angrenajul dezbaterii pe tema sănătăţii a fost pornit, fiind păcat a lăsa să se risipească atâtea energii investite în găsirea soluţiilor potrivite pentru modificarea sistemului în interesul cetăţenilor”, consideră FSSR.

În opinia federaţiei, trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru politicieni faptul că societatea civilă susţine “un om neutru politic în toată această dezbatere”.

“Protestele spontane ale unor cetăţeni sunt pentru sprijinirea experţilor în dauna politicienilor, pentru modificarea sistemului acolo unde este cazul şi păstrarea a ceea ce s-a făcut bine. Suntem în acest punct şi datorită neîncrederii cetăţenilor în posibilitatea şi dorinţa politicului de a rezolva problemele sistemului sanitar. Sarcina modificării sistemului revine acum experţilor şi societăţii civile”, sunt de părere reprezentanţii FSSR.

Ei susţin că nu trebuie să se dea o interpretare “partizană politic” manifestaţiilor spontane, întrucât, dacă situaţia sănătăţii este motivul acestora, atunci sunt vizate toate partidele politice.

“Politizarea sistemului sanitar constituie una din problemele acestuia, ambele tabere politice, puterea şi opoziţia, dovedindu-se incapabile de a organiza în mod corect furnizarea serviciilor de sănătate necesare populaţiei şi condiţiilor de muncă şi salarizare pentru ca personalul să poată face asta”, se mai afirmă în comunicat. AGERPRES