/Cursurile online – un nou trend in perfectionarea medicilor de familie

Cursurile online – un nou trend in perfectionarea medicilor de familie

La numai 3 luni de la lansare, peste 2.000 de medici de familie participă la cursurile online pe platforma dedicată FormareMedicală.ro, se arată într-un comunicat de presă al Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie (SNMF), transmis marţi AGERPRES.
Medicii de familie impun un nou trend în educaţia medicală continuă, peste 80% dintre ei optând pentru cursuri online de perfecţionare.
Acestea sunt rezultatele unui sondaj realizat recent de FormareMedicală.ro, un portal sub egida Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.


Rata mare de adopţie a proiectului FormareMedicală.ro validează calitatea şi interactivitatea de excepţie a cursurilor creditate de Colegiul Medicilor din România şi demonstrează interesul medicilor pentru dezvoltarea competenţelor profesionale.
În trei luni de la lansare, pe platforma FormareMedicală.ro studiază peste 2.000 de medici de familie din România. Aceştia au susţinut 500 de examene finale, cu o rată de promovabilitate de 80%, absolvenţii obţinând credite EMC (educaţie medicală continuă).
‘Noile date procesate de FormareMedicală.ro şi modul în care proiectul a fost primit la conferinţele de specialitate din Bucureşti, Târgu Mureş, Iaşi, Sinaia, Constanţa conturează un portret al medicilor de familie diferit de percepţia de până acum – sunt profesionişti deschişi la nou, interesaţi de informaţii actuale din domeniul de activitate şi care doresc să se dezvolte permanent, utilizând platforma de e-learning dedicată FormareMedicală.ro pentru a economisi timp şi resurse’, a explicat dr. Rodica Tănăsescu, preşedinte SNMF şi susţinător al proiectului FormareMedicală.ro
Membrii echipei FormareMedicală.ro au în lucru patru noi cursuri pe ariile: respirator, dermatologie, urologie. Noile cursuri vor fi lansate în perioada imediat următoare, echipa sperând ca şi acestea să fie primite la fel de bine de comunitatea medicilor de familie.
FormareMedicală.ro este singurul portal din România dedicat în exclusivitate medicilor de familie, realizat sub egida Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, care oferă cursuri interactive gratuite, principalele obiective ale portalului fiind susţinerea educaţiei medicale continue şi creşterea impactului medicului de familie în sistemul medical, spre beneficiul pacienţilor.