/Covasna: Protest in fata Ministerului Sanatatii impotriva mutarii Centrului de patologie neuromusculara din Valcele

Covasna: Protest in fata Ministerului Sanatatii impotriva mutarii Centrului de patologie neuromusculara din Valcele

Aproximativ 100 de membri ai Sindicatul Sanitas Covasna şi ai Asociaţiei Distroficilor Muscular din România vor picheta marţi sediul Ministerului Sănătăţii, din Bucureşti, în semn de protest faţă de decizia mutării Spitalului de patologie neuromusculară din Vâlcele la Întorsura Buzăului.
Liderul Sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a declarat luni pentru AGERPRES că mitingul, programat între orele 12 şi 13, a fost autorizat de Primăria Generală a Capitalei şi a adăugat că protestele vor continua şi în incinta Spitalului de la Vâlcele până când Ministerul Sănătăţii va renunţa la acest proiect.
‘Să ştiţi că atât pacienţii, cât şi cadrele medicale refuză categoric relocarea activităţii medicale la Întorsura Buzăului şi sunt pregătiţi să continue protestele’, a afirmat Vasile Neagovici.


Potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii, managementul Spitalului de patologie neuromusculară din Vâlcele ar urma să fie preluat de Spitalul de Cardiologie din staţiunea Covasna, iar activitatea medicală să fie mutată la Întorsura Buzăului, unde există un spital nou în care s-au investit aproape 3 milioane de euro, dar care nu a funcţionat nici măcar o singură zi pentru că nu are dotarea necesară şi nici medici.
Medicii şi cadrele medicale spun că nu sunt de acord şi nu au bani să facă naveta la Întorsura Buzăului, care se află la circa 100 de kilometri dus-întors de casele lor, iar principalul motiv pentru care pacienţii se opun mutării îl reprezintă clima severă de la Întorsura Buzăului, nerecomandată bolnavilor cu afecţiuni neuromusculare degenerative.
Consilierul ministrului Sănătăţii Vass Levente a declarat recent la Sfântu Gheorghe că decizia mutării spitalului este corectă şi va fi în beneficiul pacienţilor, deoarece la Întorsura există un spital nou în care s-au investit sume importante de bani şi care stă nefolosit, în timp ce Spitalul din Vâlcele funcţionează într-o clădire veche ce necesită investiţii mari pentru a fi renovată.
Vass Levente a mai spus că Spitalul de patologie neuromusculară tratează bolnavi din întreaga ţară, şi nu pe localnici, prin urmare nu se pune problema de a lăsa localitatea Vâlcele fără asistenţă medicală.
În plus, un alt mare câştig al acestei schimbări va fi faptul că la Întorsura Buzăului va putea fi înfiinţată pe lângă secţia de boli cronice, respectiv de patologie neuromusculară, şi o secţie pentru boli acute pentru populaţia autohtonă, care în momentul de faţă trebuie să străbată circa 40 de kilometri până la Sfântu Gheorghe sau la Braşov pentru tratamente şi investigaţii medicale complexe, a susţinut consilierul ministrului Sănătăţii.
În ultimele săptămâni cadrele medicale şi pacienţii de la Spitalul de patologie din Vâlcele au protestat timp de mai multe zile împotriva mutării acestuia, iar în una dintre zile au pichetat timp de o oră sediul Prefecturii din Sfântu Gheorghe.