/Covasna: Primaria Sfantu Gheorghe, dispusa sa confinanteze salariile medicilor

Covasna: Primaria Sfantu Gheorghe, dispusa sa confinanteze salariile medicilor

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe sunt dispuse să cofinanţeze salariile medicilor pentru a-i motiva şi determina să nu plece în alte judeţe ori în străinătate, a declarat joi, primarul municipiului Antal Arpad.
Acesta a menţionat într-o conferinţă de presă, susţinută alături de noua conducere a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe şi reprezentanţii Consiliului de administraţie, că succesul reformei demarate în domeniul sănătăţii depinde în mare măsură şi de implicarea autorităţilor locale, iar în acest context a menţionat că Primăria Sfântu Gheorghe este dispusă să cofinanţeze salariile medicilor, dacă se va ‘deschide această posibilitate juridică’.


Noul manager general al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, Andras-Nagy Robert, a precizat că instituţia pe care o conduce are un deficit de aproape 100 de medici şi circa 200 de asistente medicale şi personal auxiliar faţă de normativele de personal stabilite pentru spitalele publice.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului, Vass Levente, a declarat că în urma demarării unei campanii de atragere de medici a reuşit să convingă trei specialişti din Târgu Mureş să vină la Sfântu Gheorghe, prin urmare în curând instituţia ar putea beneficia de serviciile unui pneumoftiziolog, unui urolog şi unui anestezist.
Directorul medical al Spitalului, Antal Almos, a menţionat că printre planurile noii echipe manageriale se numără înfiinţarea unei secţii de cardiologie intervenţională, extinderea secţiei de neurologie şi de traumatologie, avându-se în vedere înmulţirea numărului bolnavilor cardiaci, a atacurilor cerebrale, tumorilor şi a accidentelor cotidiene.
Alături de Andras-Nagy Robert şi Antal Almos, din noua echipă managerială a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe mai fac parte Fulop Arpad, care a câştigat prin concurs postul de director financiar-contabil, şi fostul lider al Sindicatului Sanitas, Joos Ştefan Leontin, care ocupă postul de director de îngrijiri.