/Clinicile private, cautate de unul din cinci romani din mediul urban

Clinicile private, cautate de unul din cinci romani din mediul urban

Circa 20% dintre locuitorii din mediul urban din Romania folosesc servicii medicale private, arată un studiu realizat de Institutul de Marketing, Analize si Sondaje (IMAS), la cererea companiei medicale private MedLife.
Peste 70% dintre acestia preferă să meargă în privat pentru calitatea mai bună a serviciilor oferite, dar si datorită conditiilor civilizate si curăteniei din clinicile private (45,7%), atitudinii personalului medical (43,1%), timpului scurt de asteptare (39,2%), aparaturii performante (34,2%), profesionalismului cadrelor medicale (30,1%), dar şi absentei plătilor informale (29,3%).


Conform aceluiaşi studiu, 61% dintre persoanele intervievate îsi efectuează analizele medicale o dată sau chiar de câteva ori pe an, în timp ce 19% dintre români apelează la analizele de laborator o dată la doi-trei ani, iar 10% mai rar de o dată la cinci ani.
La capitolul de servicii spitaliceşti, studiul MedLife-IMAS arată că aproximativ o treime dintre respondenţi au fost internaţi cel puţin o dată într-un spital în ultimii doi-trei ani, observându-se o uşoară creştere a adresabilităţii pentru spitalele din mediul privat.
Sondajul a fost realizat în perioada 8 – 19 aprilie 2011, la nivel national, pe un esantion de peste 1.000 de persoane.