/Brasov: Soarta spitalului din Codlea se va decide la inceputul lunii iunie

Brasov: Soarta spitalului din Codlea se va decide la inceputul lunii iunie

Soarta Spitalului municipal Codlea se va decide pe 1 iunie, termen la care magistraţii Curţii de Apel Braşov se vor pronunţa în ceea ce priveşte suspendarea actelor administrative emise de Ministerul Sănătăţii privind închiderea spitalului începând cu 1 aprilie.
La termenul de miercuri, magistraţii au solicitat reprezentantului Ministerului Sănătăţii o serie de documente lipsă la dosarul cauzei, pe care trebuie să le depună până la termenul următor.
Instanţa Curţii de Apel se va pronunţa la 1 iunie în ceea ce priveşte suspendarea actelor administrative, urmând ca în anularea acestora, instanţa să se pronunţe ulterior.


Printr-o decizie a Ministerului Sănătăţii, în judeţul Braşov au fost închise începând cu 1 aprilie, spitalele municipiilor Săcele şi Codlea, precum şi cel din oraşul Victoria.
La jumătatea lunii aprilie, consilierii locali din Codlea au hotărât să-şi doneze indemnizaţiile de şedinţă pentru a redeschide camera de gardă a spitalului municipal care funcţionează numai cu program de zi.
De asemenea, a fost deschis un cont în care locuitorii municipiului şi nu numai pot face donaţii pentru funcţionarea camerei de gardă.
Consilierul local Erwin Albu a declarat, miercuri, pentru AGERPRES că, de la redeschiderea camerei de gardă unde lucrează fără salariu patru medici, şase asistente plus infirmiere, au solicitat îngrijiri de urgenţă 400 de localnici, circa 30 de persoane pe zi.