/Braila: Cinci sali de operatie de peste 1,5 milioane euro, la Spitalul Judetean de Urgenta

Braila: Cinci sali de operatie de peste 1,5 milioane euro, la Spitalul Judetean de Urgenta

Cinci săli de operaţie în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei, modernizate la standarde occidentale, vor fi inaugurate în perioada imediat următoare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, după cum a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.
‘Ne aflăm în faza finală cu cele cinci săli de operaţii, care au fost construite la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. Numai o sală costă 300.000 de euro. În total, tot ce înseamnă construcţii şi dotare ne-a ajuns 1,5-1,6 milioane de euro. Dar sunt săli, săli. Cu dotare superperformantă, cu tot ce trebuie’, a declarat Stancu.
CJ Brăila mai are în plan să închirieze contra cost, în maxim doi ani de zile, săli de operaţie dotate cu aparatură de ultimă generaţie, medicilor din afara unităţii, care doresc să realizeze intervenţii chirurgicale.


‘Pregătim o schemă după model american, ca strategie, cu săli de operaţii, care pot fi închiriate de spital celor care sunt de meserie şi fac proba că sunt chirurgi şi au o anumită activitate. Ei vor veni cu bolnavul, iar noi vom pune la dispoziţie sălile de operaţii, contra-cost. Sperăm ca în doi ani de zile, după ce spitalul va avea suficiente săli de operaţie moderne, să punem în practică această idee’, a declarat Stancu.
Preşedintele CJ Brăila a mai spus că, din informaţiile pe care le deţine, nu este nevoie de o legislaţie specială care să-i permită să pună în practică acest proiect, mai ales că actualele reglementări pe linie medicală nu interzic asemenea practici.
‘Legislaţia permite. Atât timp cât noi îi dăm medicului instrumentarul sterilizat, asistenţi, poate chiar şi mâna a doua pentru doctorul care face operaţia. Partea post-operatorie tot spitalul o va asigura, la fel şi Terapia Intensivă’, a mai spus Stancu.
CJ Brăila va investi anul acesta aproximativ 30 milioane lei în Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru modernizarea şi dotarea secţiilor de Terapie Intensivă, Neurochirurgie, Pediatrie şi Cardiologie, după cum a declarat preşedintele CJ Brăila.