/Bistrita-Nasaud: Ambulanta se confrunta cu o lipsa acuta de personal

Bistrita-Nasaud: Ambulanta se confrunta cu o lipsa acuta de personal

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud se confruntă cu o lipsă acută de personal, cauzată atât de plecările angajaţilor cât şi de blocarea posturilor, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul acestei instituţii, Annabella Muzsi.
Pe lângă problema angajaţilor, serviciul de ambulanţă bistriţean a început anul şi cu un volum crescut de solicitări. Astfel, dacă media zilnică a solicitărilor a fost, în anul 2010, de 74 de cazuri, aceasta a crescut în primele trei luni ale anului cu 30%.


“Deşi unitatea noastră se confruntă cu o lipsă acută de personal medical şi auxiliar medical, aici înţelegând ambulanţierii, s-au luat măsuri” de redistribuire a personalului şi am putut face faţă şi facem faţă în continuare acestui volum crescut de muncă”, a precizat Annabella Muzsi.
De la începutul acestui an, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Bistriţa-Năsăud au plecat trei asistente medicale şi doi ambulanţieri, una dintre asistente alegând să lucreze în domeniu în Spania, o alta la o unitate medicală din judeţul Cluj, iar restul angajându-se la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
Directorul SJA Bistriţa-Năsăud spune că este nevoie să se facă angajări în continuare, deoarece se doreşte ca la fostul centru de sănătate din comuna Teaca să se înfiinţeze un punct de lucru deservit de trei echipaje medicale, în prezent acolo fiind transferat temporar un echipaj de la Bistriţa.
În acest moment, Ambulanţa bistriţeană are opt posturi vacante, dintre care şase sunt de asistente medicale.