/Arges: Mai puţin de 10 la suta din medicii de familie au semnat prelungirea contractului-cadru

Arges: Mai puţin de 10 la suta din medicii de familie au semnat prelungirea contractului-cadru

Mai puţin de 10% dintre medicii de familie din Argeş au semnat, până marţi, prelungirea contractului-cadru cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) pentru luna iunie.
Potrivit datelor publicate pe site-ul Casei, 30 dintre cei 352 de medici de familie din judeţ semnaseră pentru prelungirea contractului-cadru, în timp ce reprezentanţii Societăţii Medicilor de Familie susţin că numărul contractelor este chiar mai mic.
“Din informaţiile pe care le deţin, doar 11 medici semnaseră până în această dimineaţă prelungirea contractelor. Sunt foarte multe nemulţumiri, iar cererile noastre nu sunt legate în mod deosebit de situaţia medicilor, cât mai ales de situaţia pacienţilor”, a declarat preşedintele filialei judeţene a Societăţii Medicilor de Familie, dr. Maria Boşneag.
Pe lângă problemele legate de finanţarea actului medical, una dintre nemulţumirile medicilor de familie vizează funcţionarea defectuoasă a Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI).


“Dorim ca acest SIUI să existe, dar să funcţioneze în parametri reali, iar datele pe care le luăm din sistem să fie reale, nu ireale, ca apoi să putem să fim acuzaţi de nereguli”, a afirmat Maria Boşneag.
Preşedintele filialei judeţene a Societăţii Medicilor de Familie a dat ca exemplu de funcţionare defectuoasă a sistemului informatic cazurile aşa-numiţilor “morţi vii”, persoane care sunt în viaţă, dar apar în evidenţe ţinute pe baza codului numeric personal ca fiind decedate.
“Clarificarea unei astfel de situaţii durează până la şase luni. Ce face un nou-născut şase luni de zile, când trebuie vaccinat, se îmbolnăveşte şi trebuie ca medicul să-i dea reţetă? Se va spune că am dat reţetă la morţi. Care morţi? Morţii sunt vii. (…) În Argeş noi avem 27 de morţi vii, ale căror cazuri au fost rezolvate datorită medicilor de familie, deşi nu este obligaţia lor să facă aceste demersuri”, a explicat Maria Boşneag.
În judeţul Argeş sunt înregistraţi 352 de medici de familie, care au, în medie, câte 1.800 – 2.000 de pacienţi înscrişi pe liste.