/Alianta Romana de Combatere a Hipertensiunii Arteriale, infiintata de Societatea Romana de Cardiologie

Alianta Romana de Combatere a Hipertensiunii Arteriale, infiintata de Societatea Romana de Cardiologie

Bolile cardiovasculare reprezintă o problemă majoră în România, astfel că, în timp ce mortalitatea prin aceste boli a înregistrat în ultimii 20 de ani o tendinţă de scădere în ţările Europei de Vest şi Centrale, în România tendinţa a fost diametral opusă, a subliniat fostul preşedinte al Societăţii Române de Cardiologie dr. Dan Deleanu luni, în conferinţă de presă.
El a spus că hipertensiunea arterială este printre factorii principali de risc atât în infarctul de miocard, cât şi prin accidentele vasculare cerebrale, un român din trei suferind de hipertensiune arterială.


“Pornind de la aceste realităţi, Societatea Română de Cardiologie a iniţiat constituirea Alianţei Române de Combaterea Hipertensiunii Arteriale (ARCHA), o alianţă alcătuită din şapte societăţi medicale cu preocupări în domeniul hipertensiunii arteriale, al cărui principal scop este promovarea excelenţei în domeniul diagnosticului şi tratamentului acestei afecţiuni în vederea ameliorării stării de sănătate a populaţiei”, a arătat conf. dr. Ioan Mircea Coman, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie.
El a accentuat asupra faptului că hipertensiunea arterială este o mare problemă, care poate fi rezolvată prin colaborarea medicilor din mai multe specialităţi din domeniul cardiologiei, nefrologiei, neurologiei, medicinei interne, bolilor de nutriţie şi metabolice, gerontologiei şi geriatriei şi medicinei de familie.
“Este o asociere a mai multor societăţi medicale care se doreşte deschisă pentru oricare altă organizaţie cu preocupări în domeniul hipertensiunii arteriale”, a detaliat conf. dr. Ioan Coman.
La rândul său, preşedintele Comisiei de Cardiologie din Ministerul Sănătăţii, prof. dr. Dragoş Vinereanu, a făcut referire la faptul că, din păcate, unul din doi bărbaţi de peste 50 de ani suferă de hipertensiune arterială şi o femeie din 2,5 femei de peste 50 de ani suferă de aceeaşi afecţiune, ceea ce înseamnă mult peste media europeană. Aceste date sunt vechi şi trebuie reactualizate, a adăugat el.
În ceea ce priveşte programul de prevenţie pentru bolile cardiovasculare, acesta a fost conceput în urmă cu trei ani, o vreme a fost finanţat, dar în acest momente nu mai este, existând doar promisiuni.
Se are în vedere, a mai spus prof. dr. Dragoş Vinereanu, un screening pentru cel puţin 500.000 de persoane pentru a cunoaşte mai bine dimensiunile hipertensiunii arteriale, screening care urmează să înceapă în curând.
În ceea ce priveşte obiectivele programului, el a menţionat obiectivul educaţional, care poate fi foarte important pentru populaţie, cel ştiinţific, dezvoltarea unor programe de cercetare, studii epidemiologice, registre, ghiduri, algoritmul de participare la tratament şi lobby.
Prof. dr. Ovidiu Băjenaru, preşedintele Societăţii Române de Neurologie, a reliefat că hipertensiunea arterială afectează cel mai mult creierul.
“Pentru noi, neurologii, este extrem de important să participăm la această alianţă. Hipertensiunea arterială este cel mai important factor de risc pentru bolile cardiovasculare şi afecţiunile neurologice. Hipertensiunea arterială este un factor de risc şi în tulburările neurocognitive, care culminează cu sindromul vascular”, a spus prof. dr. Ovidiu Băjenaru.
Statisticile OMS din ultimii 10 ani arată că România a ocupat unul dintre primele locuri ca mortalitate prin boli cardiovasculare şi neurologice.
“Mortalitatea pacienţilor cu accident vascular cerebral este frecventă”, a spus dr. Băjenaru.
Acesta a adăugat că hipertensiunea arterială afectează arterele cerebrale mai ales în boala vasculară de vase mici, dar este şi un factor de risc în cazul demenţelor şi pentru psihiatri este foarte important, întrucât cei cu boala Alzheimer nu trebuie să-şi neglijeze valorile hipertensiunii arteriale şi nici dislipidemia.
Prof. dr. Radu Lichiardopol, preşedintele Societăţii Române de Boli de Nutriţie şi Diabet, a evidenţiat că hipertensiunea arterială este unul dintre cei mai importanţi factori la diabetici, 60% dintre ei având această boală.
Potrivit prof. dr. Radu Lichiardopol, ARCHA oferă oportunitatea de a-şi uni eforturile societăţi medicale în tratarea pacienţilor cu diabet.
“Hipertensiunea arterială afectează în mod deosebit persoanele vârstnice, pe cele care sunt în creştere şi cei mai mulţi au această patologie, fiind hipertensivi”, a spus conf. dr. Gabriel Prada, preşedintele Societăţii Române de Gerontologie şi Geriatrie.
El a subliniat că în România o mare parte dintre pacienţi nu sunt trataţi, chiar şi dintre cei diagnosticaţi.
Medicului de familie îi revine un rol destul de important în combaterea, dar şi în tratarea acestei afecţiuni, a spus preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, dr. Rodica Tănăsescu.
Ea a accentuat că pacienţii care urmează un tratament pentru hipertensiune arterială trebuie să conştientizeze că vor face toată viaţa acest tratament şi nu trebuie să-l întrerupă.
Toţi participanţii la lansarea ARCHA au subliniat că educaţia revine nu numai medicilor şi sistemului de sănătate, ci întregii societăţii, iar educaţia pentru sănătate ar trebui să înceapă încă de la grădiniţă.