/`Venind de pe Marte` – Polonia priveste inapoi spre momentul aderarii la UE

`Venind de pe Marte` – Polonia priveste inapoi spre momentul aderarii la UE

În 1986 – ceea ce în istoria UE înseamnă cu multe vieţi în urmă – patru negociatori polonezi au venit la Bruxelles pentru a negocia un acord comercial pentru ţara lor, notează EUobserver în ediţia de marţi.

Pe parcursul unei pauze fără mâncare dar cu băuturi alcoolice, unul dintre negociatori s-a abătut de la discursul său, precizând că ceea ce şi-ar dori cu adevărat să discute ar fi despre aderarea Poloniei la Comunitatea Economică Europeană, ceea ce era UE la acel moment.

După cum povesteşte Jan Truszczynski – cel care va deveni, 20 de ani mai târziu, omul care a negociat aderarea Varşoviei la UE – oficialii Comisiei prezenţi au reacţionat la mărturisirea lui “râzând din inimă”.

“Li s-a părut teribil de amuzant ca un tip dintr-o ţară de departe, despre care nu ştiau nimic şi de care nici nu le păsa prea mult – Polonia era, până la urmă, o ţară comunistă – să spună un astfel de lucru. Puteam să venim şi de pe Marte, atât de mare era diferenţa mentală şi psihologică la momentul respectiv”, povesteşte el.

Derulând rapid peste un deceniu şi jumătate, Zidul Berlinului căzuse, iar Polonia este o ţară post-comunistă, care îşi negociază aderarea la UE. La acest moment, toată lumea ştia ce poate Polonia.

În calitate de cea mai mare dintre cele 10 ţări aspirante, cu lipsa de tact a unui lider de grup şi cu o insolenţă suplimentară, pentru că vroia să fie tratată la fel ca ceilalţi membri ai clubului european, Polonia era elevul problemă de la masa discuţiilor.

“Am avut această reputaţie”, povesteşte Truszczynski, “însă ea era legată în mare parte de distanţa dintre generozitatea limitată a UE şi aşteptările mari, unii ar spune umflate, ale ţării candidate Polonia, la acel moment”, explică el.

Marea problemă a acelui moment a fost agricultura. Varşovia a dorit ca agricultorii săi să fie trataţi asemenea celor din Occident, sprijiniţi de mult timp de generoasa Politică Agricolă Comună. Cu toate acestea, membrii UE au analizat amploarea agriculturii de subzistenţă într-o mare parte a Europei de Est la momentul respectiv şi au dat din cap vehement. Un compromis a fost atins doar în ultimul moment, iar Polonia a fost ultimul stat din cele 10 care a fost de acord cu termenii aderării.

În prezent, într-un moment în care Croaţia negociază aderarea la UE, iar Muntenegru speră să deschidă în curând negocierile de aderare, Truszczynski povesteşte că cea mai mare parte din timpul petrecut ca negociator a fost dedicată persuasiunii, în încercarea de a convinge organizaţiile din anumite sectoare ale economiei – în Polonia cele agricole şi de pescuit – să fie de acord cu modificările care veneau de la Bruxelles.

De asemenea, în mare parte activitatea sa privea încercarea de a echilibra cerinţele de acasă cu realităţile de la masa negocierilor: “La Bruxelles vei auzi că eşti negociatorul care nu ia în considerare suficient realităţile integrării în UE. La Varşovia vei auzi că eşti o persoană moale, care trădează interesele-cheie”, explică el.

O mare parte din ceea ce se întâmplă este un joc. Statele aspirante la UE încearcă întotdeauna să evalueze dacă un “Nu” este bătut în cuie sau dacă există loc pentru compromis, iar negociatorilor recalcitranţi li se spune că sunt “deosebit de dificili” şi că negocierile de aderare nu înregistrează progrese.

Vorbind pentru EUobserver, Truszczynski – în prezent director-general al departamentul de educaţie al Comisiei Europene – a respins, de asemenea, ideea că cei care caută să adere la UE au în interior aliaţi puternici, calificând-o drept “deosebit de exagerată”. Astfel, chiar dacă se aprecia că Germania era ţara care ar fi avut de câştigat cel mai mult dacă Polonia ar fi devenit un membru stabil al clubului, Berlinul s-a dovedit un supraveghetor dur.

Mesajul lui Truszczynski pentru viitorii negociatori este că “90% la sută din negocierile de aderare trebuie făcute acasă”, însă admite că guvernele din Balcani sunt expuse riscului de a deveni demotivate, deoarece “timpul de aşteptare [pentru aderare]” este mai mare decât majoritatea vieţilor politice”.