/Vaslui: Un fotbalist a ajuns la spital dupa ce a fost lovit cu mingea in piept

Vaslui: Un fotbalist a ajuns la spital dupa ce a fost lovit cu mingea in piept

Un fotbalist în vârstă de 40 de ani care evolua la o echipă din divizia C a ajuns duminică după-amiază în stare gravă la spital, după ce i s-a făcut rău chiar pe terenul de joc.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, incidentul s-a petrecut după 20 de minute de joc, atunci când Vasile Adumitroaie a fost lovit cu mingea în piept şi nu a mai putut respira.
‘În câteva minute faţa i s-a învineţit, iar colegii de echipă au intrând în panică. Asistenta medicală, prezentă la stadion, a sărit imediat în ajutor, iar până la sosirea echipajului nostru aceasta a reuşit să efectueze manevrele de resuscitare, aducându-l în stare de conştienţă.

Echipajul nostru a ajuns în aproximativ 10 minute de la solicitare, iar prin telefon medicul de pe ambulanţă i-a oferit informaţiile necesare cadrului medical de la faţa locului pentru efectuarea manevrelor de resuscitare, aşa că, în momentul sosirii, pacientul a fost găsit în stare de conştienţă’, a declarat, duminică pentru AGERPRES, Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui.
Cazul a fost adus la cunoştinţă conducerii Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Vaslui.
‘Dacă nu era echipa medicală la stadion, putea fi mai rău, însă organizatorii au reacţionat foarte bine în astfel de cazuri’, a precizat Mircea Stănişteanu, preşedintele AJF Vaslui.
Partida Avântul Zăpodeni-Vulturul Bălteni nu a mai continuat, scorul înregistrat pe tabelă în momentul întreruperii fiind de 1-0 în favoarea gazdelor.