/USL va depune doua motiuni simple privind Agricultura si Sanatatea

USL va depune doua motiuni simple privind Agricultura si Sanatatea

Uniunea Social-Liberală /USL, opoziţie/ a decis, în şedinţa de luni, elaborarea şi introducerea în Parlament a două moţiuni simple, pe două domenii – Agricultura şi Sănătatea, a anunţat preşedintele PSD, Victor Ponta, co-preşedinte al Uniunii.
Potrivit liderului social-democraţilor, moţiunea simplă privind Agricultura va fi depusă la Senat, iar cea privind Sănătatea, la Camera Deputaţilor.


“Săptămâna aceasta grupurile noastre comune, PSD, PNL şi PC, vor elabora textele moţiunilor şi, probabil, săptămâna viitoare, în funcţie şi de calendarul (angajării răspunderii – n.r.). probabil că Parlamentul lor, al celor de la putere, va fi ocupat în perioada următoare cu nebunia aceasta cu încălcarea hotărârilor judecătoreşti şi atunci noi nu avem majoritate în cele două Birouri Permanente. Le vom promova săptămâna viitoare şi vor fi programate, sper, cât mai repede”, a spus Ponta.
În ceea ce priveşte moţiunea simplă pe Agricultură, Ponta a precizat aceasta vizează reducerea TVA la 5% la alimentele de bază, care “este în interesul producătorilor interni”, dar şi demisia ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără.
“S-a dovedit, dacă mai era de dovedit, că domnul ministru Tabără se află în Guvern cu un singur scop – de a promova, în mod direct, interesele comerciale, interese pecuniare ale producătorilor de produse modificate genetic. Este un motiv pentru care domnul Tabără trebuie să părăsească funcţia de ministru”, a argumentat Ponta.
El a adăugat că moţiunea simplă privind Sănătatea va critica şi va aduce soluţiile necesare vizavi de modul în care este subfinanţat acest domeniu esenţial pentru România, precum şi faţă de modul în care sunt desfiinţate spitalele sau nu mai sunt finanţate instituţiile sanitare. Moţiunea pe Sănătate va face referiri şi la situaţia medicilor de familie, dar şi la compensarea medicamentelor.