/UPDATE. Camera Deputatilor a respins motiunea simpla “Un flagel national – plantele etnobotanice“

UPDATE. Camera Deputatilor a respins motiunea simpla “Un flagel national – plantele etnobotanice“

Deputaţii au respins, marţi, cu 135 de voturi pentru, 164 împotrivă şi trei abţineri, moţiunea simplă “Un flagel naţional – plantele etnobotanice” iniţiată de PSD şi PNL.
Documentul a fost dezbătut luni în plenul Camerei Deputaţilor în prezenţa miniştrilor de Interne, Traian Igaş, şi al Sănătăţii, Cseke Attila.
Traian Igaş a declarat că Guvernul acţionează pe toate palierele împotriva consumului şi traficului de droguri de orice fel.
Igaş a anunţat că MAI, prin Agenţia Naţională Antidrog, va lansa în curând un program naţional, amplu, de prevenire a consumului de substanţe noi, cu proprietăţi psihoactive.


În acest context, Cseke Attila i-a acuzat pe iniţiatorii moţiunii că politizează un fenomen care ar trebui să preocupe pe “toată lumea” şi că acesta a debutat în 2008, când ministru la Interne nu era Traian Igaş şi la Sănătate nu era el.
“Astăzi sunt în faţa dumneavoastră pentru a lămuri anumite aspecte din această moţiune pe un domeniu care nu aparţine strict de Ministerul Sănătăţii şi aparţine, ca şi atribuţii, mai multor instituţii ale statului. Demersul de astăzi este o surpriză pentru mine şi cred că în lupta aceasta politică am uitat, totuşi, interesul comun. Facem declaraţii care ne vor aduce tuturor prejudicii indiferent de culoarea politică. Înţeleg lupta politică şi rolul Opoziţiei, dar nu pot să fiu de acord cu politizarea unui fenomen care priveşte o parte importantă a societăţii şi pe care întreaga societate trebuie să o combată”, a declarat ministrul Cseke Attila.
În schimb, deputatul PSD Nicolae Bănicioiu l-a criticat pe ministrul Sănătăţii, spunând că “este lovit de o halucinantă confuzie”.
“Mă aşteptat la orice astăzi, la discuţii politicianiste, la demagogie, dar nu mă aşteptam să văd un ministru al Sănătăţii care vorbeşte de o halucinantă confuzie. Poate în mintea domniei sale. Daţi-mi voie să prezint câteva date, nepomenite nici de ministru. Efectele substanţelor etnobotanice – în 2011 30 morţi, 3.000 de internaţi şi 700.000 dependenţi, după cum raportează ONG-urile. 30% din consumatori sunt minori. Potrivit unui raport al CIADO, bugetul pentru programele de prevenire a consumului e în România cel mai mic din UE”, a afirmat Bănicioiu, de la tribuna Camerei Deputaţilor.
El a susţinut că, zilnic, patru-cinci tineri ajung la spital din cauza consumului de droguri şi că, în acest context, în 2010 numărul consumatorilor de droguri s-a triplat faţă de 2009, iar în 2011 este în creştere. “Cine este lovit de o halucinantă confuzie, datele acestea sau domnul ministru?”, a întrebat retoric social-democratul.
Bănicioiu a remarcat totodată prezenţa ministrului de Interne, Traian Igaş, la dezbateri, care a fost şi el ironizat. “Măsura esenţială pentru combaterea acestui fenomen luată de domnul Igaş a fost de a da poliţiştii afară. Nu ştiu dacă nu cumva prin aceste măsuri îi încurajează pe cei care vând substanţe ilegale, îi lasă nepedepsiţi”, a spus social-democratul.
Deputatul conservator Tudor Ciuhodaru a acuzat că “Guvernul nu a făcut aproape nimic” pentru combaterea acestui fenomen şi “a născut un act normativ în mare grabă” şi care nu a reuşit să rezolve eficient problema consumului de etnobotanice.
“Poate lucrurile nu ar fi stat atât de rău dacă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului ar fi rezolvat eficient această problemă, dar nu este cazul. Actul normativ a fost născut în mare grabă. Ce a făcut Guvernul pentru rezolvarea problemei etnobotanicelor în tot acest timp? Cam ce a făcut în general pentru români, adică aproape nimic. S-a făcut că ia măsuri şi a permis unor criminali, căci nu pot fi altfel clasificaţi comercianţii de astfel substanţe, să se îmbogăţească. Nimic nu ne poate face să nu ne gândim că această condescendenţă legislativă nu este secundară unei cotizaţii către sferele Puterii”, a susţinut Ciuhodaru, luni, de la tribuna Camerei Deputaţilor.
Moţiunea simplă pe tema drogurilor uşoare a fost criticată de deputaţii Puterii.
Deputatul democrat-liberal Ştefan Pirpiliu a afirmat că moţiunea iniţiată de Opoziţie este un document slab documentat şi incoerent.
“Îmi pare rău să văd că moţiunea cu care aţi venit astăzi în faţa noastră pe o temă cu adevărat importantă şi de interes naţional nu este decât un material foarte slab documentat şi incoerent, la modul general. Nu înţeleg ce urmăriţi cu această moţiune pentru că nu furnizaţi soluţii concrete pentru stârpirea flagelului drogurilor uşoare”, a spus Pirpiliu.
El a afirmat că rămâne cu “un gust amar” că Opoziţia nu are nici cea mai vagă idee ce îşi propune prin astfel de documente. “Motivul dumneavoastră este doar să străluciţi la televizor, să aruncaţi cu pietre şi să blamaţi fiecare dintre măsurile pe care le-a luat Guvernul până în prezent. Cuvântul soluţii vă sună cumva cunoscut?”, a spus democrat-liberalul.
Deputatul PDL a calificat drept superficial documentul semnat de PSD şi PNL, arătând că termenul de etnobotanice nu este unul tocmai corect.
La rândul său, deputatul UDMR Derzsi Akos a declarat că ministerul Sănătăţii condus de Cseke Attila a luat toate măsurile pentru combaterea consumului de plante etnobotanice şi că simpla interzicere a acestor substanţe nu rezolvă problema.
”Departe de mine gândul să afirm că în Sănătate totul este sănătos. Dar dacă cineva crede că simpla interzicere a acestor plante, aşa cum subliniază iniţiatorii în moţiune, rezolvă problema se înşală, adică ori este în al nouălea cer, ori în stare de euforie sau extaz”, a spus deputatul UDMR.