/Un supravietuitor de la Cernobal prevede vremuri grele pentru Fukushima

Un supravietuitor de la Cernobal prevede vremuri grele pentru Fukushima

Un supravieţuitor de la Cernobâl, venit în Japonia cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la catastrofă, a prezis vremuri dificile, pe plan sanitar, dar şi economic şi social, pentru persoanele care trăiesc în apropiere de centrala avariată de la Fukushima /nord-est/, scrie France Presse.

‘Accidentul de la Fukushima este ca un frate geamăn al celui de la Cernobâl’, a apreciat Pavel Vdovişenko, 59 de ani, care locuia, în 1986, la 180 de kilometri de centrala de la Cernobâl, la Briansk, una dintre zonele cele mai afectate.

Când a acceptat, în urmă cu câteva luni, invitaţia unor organizaţii japoneze antinucleare pentru marcarea a 25 de ani de la Cernobâl, Vdovişenko nu şi-a imaginat că va vorbi despre o altă catastrofă nucleară, ce a urmat valului tsunami care a lovit arhipelagul la 11 mai.

‘Persoanele de la Cernobâl s-au confruntat cu o prăbuşire a economiei’, a explicat pentru AFP acest fost profesor de istorie ce a fondat o asociaţie pentru a veni în ajutorul victimelor. ‘Companiile au dat faliment, agricultura s-a prăbuşit, nu mai erau locuri de muncă’, a spus el, înainte de a-şi exprima principala îngrijorare: sănătatea. ‘Oamenii de la Cernobâl au fost loviţi de cancer după accident. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi la Fukushima’.

Potrivit AFP, la douăzeci şi cinci de ani de la explozia unui reactor la centrala de la Cernobâl, bilanţul sanitar suscită în continuare dezbateri vii. Vdovişenko a mai evidenţiat, printre altele, chestiunea sensibilă a discriminării. După Cernobâl, ‘ceilalţi oameni nu mai vroaiu să se apropie de cei care proveneau din zonele contaminate’, a povestit el.

Acelaşi tip de probleme a apărut şi în Japonia în ceea ce priveşte cele circa 80.000 de persoane evacuate pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei Fukushima Daiichi. ‘Victimele de la Cernobâl şi Fukushima trebuie să lucreze împreună /…/ pentru a nu mai exista niciodată dezastre nucleare’, a conchis militantul rus.