Un pacient în stare gravă şi-a revenit total prin terapie trombolitică la UPU Oradea

Un bărbat de 51 de ani cu accident vascular cerebral ischemic, hemiplegie pe partea dreaptă a corpului şi infarct miocardic şi-a revenit total în doar câteva ore prin terapia trombolitică aplicată la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul Judeţean din Oradea, primul din ţară care o practică din anul 2011.
Potrivit unui comunicat al UPU, semnat de managerul Gheorghe Carp şi de şeful UPU, dr. Hadrian Borcea, acesta este al patrulea caz rezolvat cu succes în unitatea orădeană, terapia trombolitică fiind o metodă terapeutică aplicată de mulţi ani în întreaga lume, dar care în România nu a fost folosită până anul trecut când s-a demarat la Oradea în cadrul unui proiect transfrontalier derulat între Universitatea Oradea şi Universitatea din Debreţin, Ungaria.

Pentru a avea rezultate optime, tratamentul trebuie aplicat doar în primele trei ore de la debutul manifestărilor, dar depinde şi de alte condiţii patologice pe care pacientul le prezintă.

‘Importanţa acestei terapii, care este totuşi grevată de anumite riscuri, rezidă în reducerea până la dispariţia completă a manifestărilor clinice şi sechelelor care pot să apară în urma instituirii unui accident vascular cerebral, ceea ce determină posibilitatea reintegrării complete în societate la câteva zile de la momentul instalării AVC,’ se precizează în comunicat.

Până în prezent, în serviciul UPU al Spitalului Judeţean din Oradea au fost efectuate cinci astfel de proceduri, din care patru au fost reuşite, iar una dintre ele a fost fără nici un rezultat pentru pacienta căreia i s-a administrat tratamentul.

Echipa care a realizat cea mai recentă procedură a fost formată din dr. Florina Fortiş, medic specialist neurolog, dr. Vlad Babeş, medic specialist cardiolog şi dr. Anton Valentin, medic primar medicină de urgenţă.

Potrivit şefului UPU Oradea, costul tratamentului, asigurat din bugetul serviciului de urgenţă, este de 4.200 de lei, dar dincolo de aspectul financiar, extrem de importantă este revenirea în viaţa activă a bolnavului. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *