/Un nou tratament pentru hipertensiune arteriala

Un nou tratament pentru hipertensiune arteriala

Un nou medicament indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale, profilaxia cardiovasculară (reducerea mortalităţii la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare aterotrombotice diagnosticate sau diabet zaharat de tip II) – Telmisartan Actavis (substanţa activă – telmisartan) – va fi lansat pe piaţa din România, potrivit unui comunicat de presă al companiei producătoare.
Produsul, sub formă de comprimate cu concentraţia de 40 mg şi 80 mg, este varianta generică ce le oferă pacienţilor acelaşi efect terapeutic cu cel al produsului original, fiind însă mult mai accesibil şi este compensat.
Deşi reprezintă terapii moderne cu eficienţă foarte bună şi tolerabilitate superioară, sartanii sunt încă foarte puţin utilizaţi din cauza faptului că preţul mare al variantelor originale a făcut ca până acum clasa să aibă o evoluţie modestă.


Reducerea costurilor prin apariţia genericelor face ca valenţele pozitive ale acestor molecule să fie folosite din ce în ce mai mult, aşa cum se întâmplă în statele europene.
Medicamentul, în particular, a dovedit suplimentar şi beneficii în ceea ce priveşte profilaxia cardiovasculară. Astfel, indicaţiile de prescriere ale acestuia se adresează unui număr foarte mare de pacienţi, dată fiind prevalenţa mare a hipertensiunii arteriale şi a factorilor de risc asociaţi.
Conform datelor statistice referitoare la hipertensiunea arterială esenţială extrase din studiul SEPHAR 2005, prevalenţa în rândul populaţiei adulte a înregistrat o valoare de 40,1%, dintre pacienţii cu hipertensiune arterială descoperiţi doar 39% primind tratament specific şi numai 7% dintre aceştia având valorile tensionale corectate la valorile recomandate de ghiduri.
Hipertensiunea arterială netratată corespunzător reprezintă un factor de risc major pentru patologii foarte grave: accident vascular cerebral, infarct miocardic acut, insuficienţă cardiacă cronică şi altele, toate aceste elemente fiind răspunzătoare pentru creşterea semnificativă a morbi-mortalităţii, creşterea suferinţei şi a riscului de handicap al pacienţilor, precum şi pentru creşterea cheltuielilor de spitalizare şi tratament.