/Un filipinez cu inaltimea de aproape 60 de centimetri, declarat barbatul cel mai scund din lume

Un filipinez cu inaltimea de aproape 60 de centimetri, declarat barbatul cel mai scund din lume

Un filipinez care nu a mai crescut de la vârsta de doi ani şi a cărui înălţime este de aproape 60 de centimetri a fost declarat oficial omul cel mai scund din lume, duminică, la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit EFE şi AFP.

‘El este în mod oficial omul cel mai scund din lume’, a declarat Craig Glenday, din partea Guinness World Records.

Junrey Balawig, cel mai mare dintre cei patru copii ai familiei, abia poate merge din cauza unor complicaţii provocate de slaba sa dezvoltare. Medicii consultaţi nu au putut explica motivul încetării creşterii lui.

Tânărul şi-a sărbătorit titlul şi ziua de naştere cu rudele şi prietenii la Sindangan, pe insula Mindanao. El a primit un tort şi cadouri în bani şi a aplaudat surâzător, sprijinit de Craig Glenday.

‘Suntem foarte mândri de el’, a spus mama lui, Concepcion.

Junrey Balawig l-a detronat pe Khagendra Thapa Magar, din Nepal, înalt de 67 centimetri, proclamat omul cel mai scund din lume în octombrie 2010.