/Un copil `urias` a venit pe lume in Texas

Un copil `urias` a venit pe lume in Texas

Un copil “uriaş” cântărind 7,3 kilograme şi măsurând 61 de centimetri s-a născut la sfârşitul săptămânii trecute la o maternitate din Texas, conform yahoo.news.Cuplul Janet Johnson şi Michael Brown se poate mândri cu faptul că fiul lor, JaMichael Brown, poreclit deja “The Moose” (Elanul) născut la Centrul medical Good Shepherd din Longview, este cel mai mare nou-născut adus pe lume la această maternitate şi probabil din întregul stat Texas.

Un nou născut are în mod normal aproximativ 3,4 kilograme, iar micuţul “Elan” a avut la naştere greutatea echivalentă cu cea a unui copil de 6 luni.

Băiatul a fost născut prin cezariană, iar medicii se aşteptau să fie un copil mai mare, însă după naştere au fost chiar şi ei surprinşi.

Cel mai mare copil la naştere, conform Cărţii Recordurilor Guiness, a venit pe lume în Ohio în 1879 şi cântărea 10,7 kilograme. Mai recent, un nou-năcut poreclit “Gigantul”, a venit pe lume în 2005 în Brazilia, cântărind 7,71 kilograme. Un alt copil “uriaş” a fost născut în Indonezia, în 2009, cântărind 8,7 kilograme şi stabilind recordul pentru această ţară.