/Un australian a fost diagnosticat cu cancer din eroare si a suferit o ablatie a stomacului

Un australian a fost diagnosticat cu cancer din eroare si a suferit o ablatie a stomacului

Un australian a fost supus în mai multe rânduri la chimioterapie şi a suferit o ablaţie a stomacului în proporţie de 80% după ce a fost diagnosticat cu cancer din eroare, au relatat duminică mass-media australiene, informează AFP.

Graham Lord, 59 de ani, a pierdut în greutate 20 de kg de la operaţie, efectuată în ianuarie 2010, după o biopsie prost interpretată în 2009.

Potrivit medicilor de la Sydney’s Royal North Shore Hospital, eroare revine unui laborator care a diagnosticat un cancer agresiv în ţesuturile pacientului.

‘A fost teribil să descopăr că în cele din urmă nu aveam cancer. Am rămas fără grai, nu pot să cred’, a declarat Graham Lord pentru Sunday Telegraph. ‘Sunt foarte supărat’, a adăugat el.

Avocatul pacientului, Anna Walsh, a sesizat Curtea Supremă pentru a obţine ‘scuze de la spital’, o ‘recunoaştere a responsabilităţii şi o compensaţie financiară pentru daunele suferite’ de pacient.