/Tudor Ciuhodaru (PC) vrea ca persoanele care dau apeluri false la 112 sa fie pedepsite

Tudor Ciuhodaru (PC) vrea ca persoanele care dau apeluri false la 112 sa fie pedepsite

Vicepreşedintele PC, Tudor Ciuhodaru, cere printr-un proiect legislativ ca persoanele care dau apeluri false la 112 să fie pedepsite cu munca în folosul comunităţii, se menţionează într-un comunicat de presă al PC transmis, luni, AGERPRES.
Potrivit documentului, deputatul PC a iniţiat un pachet de măsuri legislative ce vizează îmbunătăţirea accesului la sistemul de urgenţă, solicitând, totodată, adoptarea în regim de urgenţă a acestora, pentru reducerea numărului de morţi evitabile.


“Acest proiect legislativ prevede ca persoanele care trimit serviciile de urgenţă spre destinaţii inexistente să fie pedepsite cu munca în folosul comunităţii, eventual să participe la igienizarea staţiilor de ambulanţă. Acest proiect legislativ face parte dintr-un pachet de măsuri menit să îmbunătăţească asistenţa de urgenţă, alături de legea ce prevede achiziţionarea de 8 elicopetere SMURD pentru fiecare regiune de dezvoltare, precum şi de defibrilatoare care să fie amplasate în spaţiile publice”, a precizat Tudor Ciuhodaru, potrivit comunicatului de presă.
Deputatul PC a adăugat că numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană.
Potrivit acestuia, apelurile de urgenţă sunt destinate adesea salvării de vieţi, întrucât marea majoritate a acestor apeluri sunt transferate către ambulanţă.
“Vorbim de 64,70% din apelurile date la 112 care ajung la salvare, 23,54% la poliţie, 10,73% la pompieri si 0,91% la jandarmerie. Constatăm cu îngrijorare că din cele 4.7 milioane de apeluri la 112 din primul trimestru din acest an, 74,10 % sunt false, în creştere faţă de 2010, când 73,78 % din cele 21,2 milioane de apeluri au fost false”, a afirmat Tudor Ciuhodaru.
Deputatul PC a adăugat că şi-ar dori ca fiecare român să aibă o şansă atunci când suna la 112, iar ambulanţele să nu mai fie dirijate inutil.
“Sper ca măcar acum, după desfiinţări şi comasări ce se dovedesc în fiecare zi dezastruoase, sănătatea să nu aibă culoare politică şi ca parlamentarii să voteze pentru resuscitarea sistemului medical românesc’, a mai spus deputatul.