/Traian Basescu: Spatiul public a ajuns extrem de poluat de declaratii de multe ori lipsite de responsabilitate

Traian Basescu: Spatiul public a ajuns extrem de poluat de declaratii de multe ori lipsite de responsabilitate

Spaţiul public a ajuns extrem de poluat de declaraţii lipsite de responsabilitate, a afirmat preşedintele Traian Băsescu, miercuri, la Judecătoria Sectorului 5, cu ocazia audierii sale în procesul în care cere obligarea deputatului PSD Mugurel Surupăceanu la plata unor daune morale simbolice în valoare de un leu pentru declaraţiile legate de comercializarea produselor etnobotanice.
“Cred că spaţiul public a ajuns extrem de poluat de declaraţii de multe ori lipsite de responsabilitate. Eu am considerat că trebuie să reacţionez, pentru că Traian Băsescu nu este orice persoană, reprezint statul român în viaţa mea de zi cu zi. (…) După ce ies de aici continui să fiu preşedintele României. Am văzut reacţiile pe bloguri, am văzut acuzaţiile la adresa Administraţiei Prezidenţiale”, a declarat şeful statului în faţa instanţei.


Potrivit acestuia, ar trebui să se înţeleagă că Administraţia Prezidenţială este reprezentată de un singur om, de preşedintele României.
“Nu ştiu ce a spus pârâtul exact în afara acuzaţiilor pe care le-am reclamat. Mărturisesc că în faza iniţială nici nu am dat atenţie, abia când am văzut efectele în presă, cu afirmaţii ‘Băsescu şi-a finanţat campania din droguri’, abia atunci mi-am dat seama ce efect nefericit a putut să aibă. (…) Am considerat că trebuie să reacţionez”, a explicat şeful statului.
El a precizat că ordonanţa de urgenţă privind etnobotanicele nu are nicio legătură cu Preşedinţia.
Traian Băsescu a amintit că, în 2009, a desemnat, pe bază de accept personal, o comisie formată din specialişti care să analizeze mediul social din România şi riscurile societăţii româneşti, în vederea întocmirii unui raport.
“Raportul nu cere dezincriminarea consumului de droguri. Raportul face propunere de analiză dacă riscurile pentru consumatorii de droguri ar fi mai mici în cazul în care ar fi incriminat consumul de droguri puternice, lăsând neincriminat consumul de droguri uşoare. (…) Se fac nişte propuneri care urmau să fie analizate de Guvern, de Legislativ. Raportul nu este un raport care legiferează”, a declarat preşedintele.
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus, la cererea lui Mugurel Surupăceanu, citarea preşedintelui Traian Băsescu în procesul în care acesta cere obligarea deputatului PSD la plata unor daune morale simbolice în valoare de un leu pentru declaraţiile legate de magazinele care comercializează produse etnobotanice.
Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu, iniţiator al unei legi antidrog, anunţa, pe 14 februarie 2010, că a solicitat constituirea unei comisii parlamentare de anchetă în privinţa magazinelor care comercializează produse etnobotanice, sugerând că ar exista anumite grupuri de interese din PDL legate în mod direct de această afacere a drogurilor uşoare.
Mugurel Surupăceanu a apreciat că prin emiterea ordonanţei de urgenţă privind interzicerea produselor etnobotanice, Guvernul Boc a dat posibilitatea comercianţilor de droguri uşoare să îşi vândă produsele rămase către populaţie sau traficanţii din piaţa neagră, sub forma lichidărilor de stocuri la preţuri foarte mici.
El a menţionat că în unele cazuri preţul este de patru ori mai mic decât cel iniţial şi că acest lucru se face prin antedatarea facturilor de vânzare faţă de termenul de intrare în vigoare a OUG, în aşa fel încât să existe o aparentă formă de legalitate.
Deputatul a subliniat că în legea pe care a iniţiat-o împreună cu alţi cinci parlamentari nu era specificat un interval de zece zile care să permită comercianţilor să îşi lichideze stocurile, termen prevăzut însă de ordonanţă.
Surupăceanu a susţinut şi că, în septembrie 2009, Comisia prezidenţială de analiza riscurilor sociale recomanda dezincriminarea consumului de droguri uşoare.
“Practic, avem de-a face cu o implicare a două dintre cele mai importante instituţii ale statului – Guvernul şi Preşedinţia – în favorizarea şi susţinerea consumului de droguri uşoare în România. Aceste două instituţii ale statului sunt de fapt în acest moment principalele responsabile pentru victimele rezultate din consumul de droguri”, a spus deputatul.
El a mai susţinut că aceste instituţii ar fi girat moral şi instituţional afacerea drogurilor etnobotanice din România ultimilor ani.