/Textilele, IT-ul si mobila au dus la o crestere cu 40 la suta a exporturilor Romaniei in Marea Britanie

Textilele, IT-ul si mobila au dus la o crestere cu 40 la suta a exporturilor Romaniei in Marea Britanie

Exporturile României către Marea Britanie au crescut cu 40% în primele patru luni ale anului 2011, fiind exportate produse electronice, textile, produse IT şi mobilă în valoare de 400 de milioane de euro, a anunţat, luni, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Britanice, Raymond Breden, cu ocazia unei conferinţe de presă.
‘Exporturile au crescut cu 40% pe primele patru luni ale anului, mă refer la exporturile României către Marea Britanie, după ce, anul trecut, acestea au crescut cu nu mai puţin de 50%, fiind exportate textile şi îmbrăcăminte, produse electronice şi IT, dar şi mobilă şi echipamente. Nu ştiu dacă este o tendinţă clară cu privire la inversarea raporturilor comerciale, însă, până la sfârşitul anului vom avea o imagine clară’, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Britanice.


Importurile României de pe piaţa britanică s-au cifrat la 290 de milioane de euro în primele patru luni ale anului în curs, în creştere cu 13% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, fiind importate produse chimice, farmaceutice şi echipamente mecanice.
La ora actuală, Marea Britanie ocupă locul 14 în clasamentul destinaţiilor de export ale României şi locul opt pe lista principalilor parteneri de import ai ţării noastre.
Preşedintele Camerei a precizat că principalele obstacole în calea investitorilor britanici pe piaţa românească sunt lipsa infrastructurii, a unor proiecte de perspectivă din partea investitorilor români sau a autorităţilor şi problema corupţiei.
‘În această dimineaţă, am avut o întâlnire cu ministrul român al Finanţelor în care am discutat despre propunerile pe care Camera, împreună cu Camera Americană de Comerţ şi Consiliul Investitorilor Străini le elaborează pentru viitoarele modificări ale Codului Fiscal şi am fost foarte mulţumit de mesajul transmis de partea română. În ceea ce priveşte corupţia, faţă de acum 10 ani, toată lumea conştientizează nevoia de a o contracara, iar pulsul pe care îl dă Ministerul Justiţiei la această problemă este cel mai puternic de la Monica Macovei încoace”, a precizat Raymond Breden.