/Teleorman: Probleme cu finantarea medicamentelor

Teleorman: Probleme cu finantarea medicamentelor

Fondurile totale pentru farmaciile din judeţul Teleorman, însumând 42 de milioane de lei pentru întreg anul 2011, sunt aproape de a se epuiza, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Teleorman, Mihaela Popa.

Potrivit sursei citate, banii pentru medicamentele acordate pe baza reţetelor compensate şi gratuite nu puteau asigura finanţarea până la sfârşitul acestui an, ‘dar lucrurile se vor rezolva, probabil, printr-o rectificare bugetară, aşa cum s-a mai procedat în anii trecuţi’.

Deocamdată, farmaciile din Teleorman continuă să onoreze reţetele date pacienţilor de medici.
‘Cu reprezentanţii Colegiului Judeţean al Farmaciştilor au avut loc discuţii în cursul cărora s-au primit asigurări că nu se va sista în perioada următoare acordarea de medicamente gratuite şi compensate’, a afirmat Mihaela Popa.

În judeţ, pentru acest an, 78 de farmacii au încheiat contracte cu CAS Teleorman, numărul lor fiind mai mare cu circa 12% faţă de 2010.
CAS Teleorman a achitat recent datoriile aferente lunii septembrie 2010 faţă de farmaciile ce au contractat astfel de servicii.