/Teleorman: Consiliul Judetean reorganizeaza doua spitale rurale din trei

Teleorman: Consiliul Judetean reorganizeaza doua spitale rurale din trei

Consiliul Judeţean (CJ) Teleorman a hotărât într-o şedinţă extraordinară, duminică, înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice în localităţile Cervenia şi Furculeşti prin reorganizarea centrelor de sănătate din aceste aşezări rurale.
Cele două centre vor funcţiona în subordinea CJ Teleorman ca servicii publice de interes judeţean.
Căminul din Cervenia va avea 50 de paturi, iar cel din Furculeşti 40 de paturi.
Vicepreşedintele CJ Teleorman, Eugen Vlad, a declarat că finanţarea acestor instituţii de protecţie socială se va face în primele 90 de zile, începând cu 1 aprilie, din Programul naţional “Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice” cu 211.650 de lei la Cervenia şi cu 169.320 de lei la Furculeşti. Ulterior, o parte din costuri se va acoperi din contribuţiile beneficiarilor din aceste centre.


Un alt centru de sănătate, de la Deparaţi, nu a primit aprobarea pentru transformarea în cămin de persoane vârstnice, motivându-se prin costurile mari ce le implică reabilitarea unei clădiri aflată pe lista imobilelor de patrimoniu.
Mai mulţi consilieri judeţeni au propus reorganizarea centrului de sănătate din Deparaţi în spital medico-social, primul din Teleorman, după obţinerea avizelor necesare de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.