/Suprafata de spatii de birouri tranzactionata in trimestrul I 2011, aproximativ 50.200 mp

Suprafata de spatii de birouri tranzactionata in trimestrul I 2011, aproximativ 50.200 mp

Suprafaţa totală de spaţii de birouri tranzacţionată, în România, în primul trimestru al anului 2011, se ridica la aproximativ 50.200 mp, o creştere 66% faţă de trimestrul I 2010, cu suprafeţe medii cuprinse între 400 şi 750 mp, conform unui studiu efectuat de King Sturge la nivel european.
În primul trimestru al anului 2011, au fost încheiate aproximativ 55 de tranzacţii pe piaţa de birouri, incluzând relocări, extinderi, renegocieri şi preînchirieri. Din suprafaţa totală tranzacţionată, 1.250 mp au fost renegocieri, 3.000 mp extinderi, 570 mp preînchiriere, restul însumând relocări.
‘Chiria primă în primul trimestru al anului 2011 a rămas la nivelul de 19 euro/ mp, rata de neocupare scăzând însă până la aproximativ 16 %, comparativ cu 16,8 % în T4 2010’, a spus Claudia Cetăţoiu, senior office negotiator, la King Sturge.
Principalele companii care au semnat contracte de închiriere în primul trimestru al anului, provin din domeniul IT, servicii, incluzând domeniul farmaceutic, medical, firme de avocatură şi advertising.


Principalele zone de interes care au atras cele mai multe relocări în primul trimestru al anului sunt zona centrală şi de nord, după cum apreciază consultantul pe birouri al King Sturge.
King Sturge estimează livrarea unui stoc de 120.000 mp până la finalul anului 2010. Proiecte noi ce urmează a fi livrate sunt Platinum Business & Convention Center, Crystal Tower, Cathedral Plaza şi Novo Park G. Pentru următorii doi ani au fost anuntaţe Hermes Business Campus, Ana Tower, Raiffeisen Evolution Sky Tower şi AFI Business Park.
‘Estimăm că rata de neocupare să se apropie de 10,5% până la finalul anului 2011 şi să începem discuţiile pentru contracte noi de preînchiriere din a doua jumătate a anului 2012. Ritmul de livrare a clădirilor a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, când erau finalizaţi 60.000 mp, însă cu o economie ce începe să se revigoreze este evident că în cladirile de clasa A va exista un vacancy foarte mic’, a spus Claudia Cetăţoiu.
Un semn pozitiv este intrarea unor noi companii pe piaţă, precum şi faptul că în 2011 se vor închiria spaţiile bune, clădiri noi de clasa A.
Studiul King Sturge cuprinde o evaluare a tendinţelor macroeconomice, a fenomenelor înregistrate pe piaţa chiriaşilor şi a investiţiilor şi include comentarii şi analize ale principalelor pieţe de birouri din Europa.
Cele mai performante pieţe ale spatiilor de birouri la nivel european au fost Londra, Paris, Berlin, Varsovia şi Moscova, care au înregistrat o creştere procentuală cu două cifre a chiriilor în 2010. Cu toate acestea, există oraşe unde chiriile au scăzut, şi anume Dublin, Atena şi Praga.
Redresarea previzionată a continuat în primul trimestru din 2011, însă la un ritm scăzut în majoritatea regiunilor în Europa. Pieţele nucleu din vestul Europei, precum Germania, Marea Britanie şi Franţa sunt preconizate a înregistra creşteri moderate în 2011, însă economii emergente precum Rusia, Polonia şi Turcia, au şanse să înregistreze creşterile cele mai semnificative. Perspectiva rămâne pesimistă pentru Spania, Portugalia, Irlanda şi Grecia.
Perspectiva pentru 2011 este pozitivă şi se va concretiza într-o creştere a cererii de spaţii de birouri pe termen mediu şi lung, deşi rămân neconcordante, mai ales în Portugalia, Italia, Grecia, Spania şi părti din ECE, unde revenirea productivităţii nu este însoţită de o creştere a ofertei de locuri de muncă.
Cererea investitorilor în sectorul spaţiilor de birouri a crescut considerabil în 2010, cu volumuri totale peste 44 milioane de euro, la finele anului 2010 înregistrându-se o creştere de 15% comparativ cu 2009. Cu toate acestea, volumul per ansamblu a rămas cu mult sub nivelul excepţional înregistrat în perioada 2006-2007. Interesul investitorilor, limitat doar asupra activelor importante în pieţele cele mai lichide, a continuat şi în 2010. Din nou, Marea Britanie, Germania şi Franţa au concentrat majoritatea activităţii investiţionale, totalizat 65% din volumul total de investiţii.
Per ansamblu, investitorii rămân precauţi, concentrându-se asupra clădirilor de prim rang în pieţele cele mai stabile. În timp ce anumite regiuni precum ţările nordice şi Europa Centrală au înregistrat o activitate investiţională mai intensă comparativ cu 2009, acestea reprezintă doar 11,4% şi 2,3 % din totalul investiţiilor în spaţii de birouri la nivelul Europei.
King Sturge, cu sediul in Londra, este in prezent una din primele 10 companii de consultanţa din Europa (42 de sedii in 14 ţari), avand o reţea de peste 210 de birouri independente şi asociate în 45 de ţări, incluzând Europa Continentală, Asia Pacific şi America de Nord. King Sturge şi-a deschis filiala în Bucureşti în anul 2006.