/Suceava: Patru persoane au ajuns la spital intoxicate cu fum în urma unui incendiu

Suceava: Patru persoane au ajuns la spital intoxicate cu fum în urma unui incendiu

Patru persoane au ajuns, duminică, la spital, intoxicate cu fum, în urma unui incendiu izbucnit într-o garsonieră din municipiul Suceava.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a informat că detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o garsonieră dintr-un bloc, din Suceava. La sosirea echipajelor, incendiul era lichidat de către locatarul garsonierei, Florin H., iar casa scării era inundată cu fum.

Patru persoane, Mariana G. (56 ani), Florentina M. (25 ani), Eleonora A. (82) şi Rodica M. (68 ani), s-au intoxicat cu fum şi au fost preluate de ambulanţa SMURD şi ambulanţe ale SAJ Suceava. Victimele au fost transportate la spital pentru investigaţii amănunţite şi tratament de specialitate.
Au ars elemente de mobilier şi bunuri electrocasnice din garsonieră, degradându-se interiorul acesteia şi finisajele interioare ale casei scării.
Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un cablu electric defect. AGERPRES/(AS-Silvia Marcu)