/STS: Cele mai multe apeluri la numarul unic 112, in trimestrul II, au fost transferate catre ambulanta

STS: Cele mai multe apeluri la numarul unic 112, in trimestrul II, au fost transferate catre ambulanta

Cele mai multe apeluri la numărul unic de urgenţă 112, în trimestrul II al acestui an, au fost transferate către ambulanţă.
Potrivit unei statistitici realizate de Serviciul Tehnic de Telecomunicaţii(STS) şi transmise, joi, AGERPRES, din cele 1.100.528 de apeluri reale, 58,89 % au fost transferate către ambulanţă, 27,66% către poliţie, 12,48% către Pompieri – SMURD şi 0,86% către Jandarmerie.
De asemenea 56 cetăţeni au solicitat STS date cu privire la convorbirile efectuate prin sistemul 112, potrivit legii şi alte 141 de astfel de solicitări au venit din partea unor autorităţi ale statului – poliţie, pompieri, ambulanţă, jandarmerie, tribunale, parchete – care, potrivit legii, au solicitat date pentru îndeplinirea unor obligaţii legale.


Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi.
”Multe persoane sună fără a avea o urgenţă, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale. La 112 se sună doar atunci când ai cu adevarat o urgenţă”, precizează comunicatul STS.
În domeniul informării, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale realizează campanii de educare, având ca ţintă principală tinerii din şcoli şi turiştii români şi străini aflaţi în ţara noastră.
Eurobarometrul Comisiei Europene pe anul 2011, referitor la numărul unic european de urgenţă 112, arată că România se află pe primele locuri în domeniul informării şi educării populaţiei în UE.
Specialiştii 112 şi ofiţerii de relaţii publice continuă Campania naţională referitoare la numărul unic de urgenţă. În baza unui acord de parteneriat cu Radio România, pe litoralul românesc se află în plină desfăşurare acţiuni de informare, educare şi promovare a numărului unic de urgenţă 112 în rândul turiştilor români şi străini, în special al copiilor aflaţi în taberele şcolare din staţiunile turistice ale judeţului Constanţa.
În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România.
Numărul unic pentru apeluri de urgenţă trebuie folosit atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.
Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană.