/Spitalul Militar Central instaleaza un cort pentru asistenta medicala in Piata Tricolorul

Spitalul Militar Central instaleaza un cort pentru asistenta medicala in Piata Tricolorul

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC) Bucureşti instalează un cort de asistenţă medicală pe esplanada din Piaţa Tricolorului, în faţa Palatului Cercului Militar Naţional, ca urmare, începând de vineri, trecătorii vor putea beneficia gratuit, pe toată perioada în care temperaturile vor fi caniculare, de servicii medicale, a anunţat MApN.
Măsura a fost dispusă de ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, după ce Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, pentru acest sfârşit de săptămână, cod galben pentru vreme caniculară în Capitală.


Serviciile medicale vor fi asigurate de medici şi asistenţi ai SUUMC specializaţi în medicină de urgenţă. Cortul este dotat cu instalaţii de ventilare a aerului, are asigurată în permanenţă apă rece iar o ambulanţă a SUUMC va fi staţionată permanent în apropiere.
Pacienţii care vor necesita investigaţii suplimentare vor putea fi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a SUUMC, unde personalul de specialitate este pregătit să acorde asistenţa necesară, precizează Biroul de presă al MApN.