/Sibiu: Protectia Copilului ancheteaza cazul unei fetite care era sa moara strivita de un dulap

Sibiu: Protectia Copilului ancheteaza cazul unei fetite care era sa moara strivita de un dulap

Inspectorii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu îi anchetează pe părinţii unei fetiţe de trei ani care era să moară luni dimineaţa strivită sub un dulap din casă, pe care a încercat să se urce după nişte banane.
“Ne-am autosesizat şi vom demara de astăzi o anchetă pentru a stabili dacă este vorba despre neglijenţă sau accident casnic”, a declarat, pentru AGERPRES, Dana Marinela Lupica, directorul DGASPC.


Fetiţa, din satul Buia, a fost adusă de urgenţă la spitalul din municipiul Sibiu cu un echipaj SMURD. Pentru ca medicii de la SMURD să poată lua copilul, a fost nevoie de intervenţia şefului Salvamont Sibiu, Adrian David, care a reuşit cu o maşină de teren să ajungă până la casa în care copilul zăcea nemişcat.
Copilul se află în prezent internat la Secţia Clinică de Neurochirurgie – ATI, pentru tratament de specialitate, cu o stare stabilă, deocamdată medicii spunând că nu este nevoie de operaţie. Conform specialiştilor, fetiţa a suferit un traumatism cranio-cerebral acut sever, comă de gradul 2 şi hemoragie subarahnoidiană.