/Sibiu: Pacienti operati la Spitalul Clinic Judetean, legati de pat ca sa nu cada, in lipsa asistentelor si infirmierilor

Sibiu: Pacienti operati la Spitalul Clinic Judetean, legati de pat ca sa nu cada, in lipsa asistentelor si infirmierilor

Directorul Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu, Adrian Şanta, a afirmat, joi, în timpul şedinţei de Consiliu Judeţean, că unii pacienţi operaţi au ajuns să fie legaţi de paturi noaptea ca să nu cadă, această măsură catalogată drept “barbară” fiind luată la Secţia Chirurgie 2, unde au mai rămas doar doi asistenţi care sunt nevoiţi să îngrijească 50 de pacienţi.
“Avem secţii care nu funcţionează cum trebuie. Chirurgia 2 are doi asistenţi peste noapte care îngrijesc 50 de pacienţi, unii post-operator, care necesită îngrijire permanentă şi atunci ajungem la soluţii barbare, de legare a pacientului de pat ca să nu îşi scoată tuburile şi să nu cadă din pat, ceea ce ne duce într-un Ev Mediu târziu”, a spus acesta.
Directorul celui mai mare spital din judeţ a explicat că zilnic cel puţin cinci asistente medicale sau infirmiere pleacă pentru a lucra în altă parte.


“Suntem strâmtoraţi cu personalul. Ne pleacă între cinci şi şapte infirmiere şi asistente pe zi. Dacă pleacă o persoană, postul se blochează, deblocarea trebuie cerută de la Ministerul Sănătăţii, prin Consiliul Judeţean şi Direcţia pentru Sănătate Publică, şi este dificilă, aproape imposibilă”, a explicat Adrian Şanta.
Din lipsa banilor, Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu nu reuşeşte să plătească nici bonurile de masă la angajaţi, deşi directorul recunoaşte că acest drept ar trebui achitat, conform legii.