/Senat: Comisia pentru egalitate de sanse sustine reglementarea marketingului substituentilor de lapte matern

Senat: Comisia pentru egalitate de sanse sustine reglementarea marketingului substituentilor de lapte matern

Comisia senatorială pentru egalitatea de şanse din Senat a analizat, marţi, împreună cu reprezentanţi ai UNICEF, un proiect legislativ care stabileşte cadrul legal pentru marketingul substituenţilor de lapte matern, informează un comunicat de presă.
Membrii comisiei s-au arătat deschişi în susţinerea propunerii legislative privind marketingul substituenţilor de lapte matern, precizează comunicatul.


Reprezentanţii UNICEF au prezentat în cadrul întâlnirii proiectul care are la bază principiile Codului Internaţional de Marketing al Substituenţilor de Lapte Matern, precizând că avantajele alăptării sunt stipulate în mod expres, recunoscute şi consacrate de Convenţia cu privire la drepturile copilului şi prin Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
În România nu există un cadru legal în ceea ce priveşte marketingul substituenţilor de lapte matern, ceea ce conduce la promovarea fără restricţii a acestora, în detrimentul alăptării, şi la informarea necorespunzătoare a publicului în ceea ce priveşte nutriţia sugarilor şi a copiilor mici, menţionează sursa citată.
Potrivit comunicatului, acest context determină o rată scăzută a alăptării şi o alimentaţie inadecvată a sugarilor şi a copiilor mici, fapte care afectează starea de sănătate a populaţiei, în special a copiilor.