/Senat: Aviz negativ pentru un proiect legislativ al parlamentarilor puterii privind substantele psihotrope

Senat: Aviz negativ pentru un proiect legislativ al parlamentarilor puterii privind substantele psihotrope

Comisia pentru sănătate a Senatului a avizat, marţi, negativ proiectul legislativ privind reglementarea condiţiilor de punere pe piaţă a plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice, psihotrope şi derivaţilor acestora, iniţiat de peste 70 de parlamentari PDL, UDMR şi aparţinând minorităţilor naţionale.
Membrii comisiei au respins proiectul legislativ, cu numai un vot diferenţă (patru la trei voturi), principalul argument ţinând de faptul că guvernul are în pregătire un proiect de lege amplu pe această temă, acoperitor pentru toate probleme din domeniu.


Conform expunerii de motive, care însoţeşte proiectul legislativ, iniţiatorii au urmărit întărirea cadrului normativ existent cu privire la prevenirea comercializării directe cât şi mascate a produselor cu efect psihotrop sau halucinogen.
În urmă cu aproximativ o lună, o propunere legislativă pe această temă, formulată de senatorul PNL Mario Oprea a fost adoptată de Senat. În cadrul dezbaterilor generale, atât reprezentanţii opoziţiei cât şi cei ai puterii au arătat că, deşi proiectul legislativ “este perfectibil” şi că va trebui amendat la Camera Deputaţilor (cameră decizională pentru proiectul legislativ), trebuie adoptat pentru a se trage un semnal de alarmă, în condiţiile în care fenomenul consumului acestor substanţe este în creştere.