/Satu Mare: Politisti locali din sapte judete vor fi instruiti la Tasnad

Satu Mare: Politisti locali din sapte judete vor fi instruiti la Tasnad

Sute de poliţişti locali din şapte judeţe vor fi instruiţi la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi (CPPCJ) din Tăşnad, urmând să fie specializaţi pe intervenţii de ordine publică şi circulaţia în interiorul localităţilor.
Colonelul Doru Şofineţi, comandantul CPPCJ, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în prima fază vor fi instruiţi 90 de poliţişti locali, repartizaţi în două serii de câte 45 de persoane. Prima serie va începe pregătirea pe 2 mai, urmând ca instruirea personalului să fie făcută în baza unui sistem de competenţe, inclusiv de specialişti din Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare şi de la SMURD.


Poliţiştii locali vor fi pregătiţi pe două module: intervenţie ordine şi linişte publică şi circulaţia publică în interiorul localităţilor. La finalizarea fiecărui modul poliţiştii vor susţine examene.
Poliţiştii provin din judeţele Satu Mare, Bihor, Cluj-Napoca, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Mureş.